Helge Von Bömches – Privire în culise sau Jurnalul unei vieți de cântăreț de operă
Audiţie în Salzburg
"Am petrecut o parte a anului 1970 într-un binemeritat concediu de odihnă cu familia la Marea Neagră, după care am plecat la Salzburg, unde ARIA (Agenţia Română de Impresariat Artistic) m-a trimis să cânt înaintea lui Karajan. La început l-am căutat în zadar, nu era în Salzburg. În schimb l-am cunoscut pe impresarul Georg Manhardt, care mi-a aranjat o audiţie la Teatrul Mare din Geneva şi alta la Landestheater din Salzburg. Ambele au fost încununate de succes. După ce ies din nou disperat din sala de spectacol, fără să-l fi găsit pe Karajan, îl întâlnesc pe Märzendorfer care mă recunoaşte imediat, el dirijase în Braşov în 1967 „Flautul fermecat” şi mă cunoştea ca Sarastro. Întrebându-mă ce fac acolo, îi povestesc despre căutările mele zadarnice după Karajan. M-a rugat să-i dau un număr de telefon la care puteam fi găsit, ceea ce avea să aibă din nou grele consecinţe. Încă în aceeaşi seară, m-a sunat ca să mă invite a doua zi la audiţie în sala de concert. M-a întâmpinat deja de la poartă şi am mers aţă pe scenă, unde mi-a cerut partiturile pe care le adusesem, avea să mă acompanieze personal. Nu mai ştiu ce arie am cântat, dar apoi a dorit să audă aria lui Sarastro „În această sfântă sală”. Fiindcă nu aveam notele spus că mă va acompania din memorie, ceea ce a şi reuşit cu bine. După aceea mi-a spus, înainte de a începe conversaţia, să nu mai fac niciodată aşa ceva, adică să mă las acompaniat pe de rost la o arie atât de cunoscută, există pericolul ca acompaniatorul să folosească o tonalitate greşită. Doar după aceea am observat că mai era cineva în sală.
Un domn distins vine în faţă la rampă şi îl întreabă pe Märzendorfer de unde mă cunoaşte, la care acesta îi povesteşte despre Braşov. Cei doi domni se entuziasmează despre Braşov, Biserica Neagră şi covoarele orientale fără seamăn din biserică. La un moment dat, dr. Nekola, directorul festivalului, fiindcă el era, întrerupe interesanta discuţie şi mă invită în biroul său. Acolo îmi oferă un contract pentru festivalul din 1971. Ar dori să mă angajeze în rolul lui Consiglio (Bunul sfat) din „Representatione di Anima e di Corpo” (Spectacolul sufletului şi al corpului) de Emilio de Cavalieri. Îmi pierise vocea. M-aş fi aşteptat la orice, doar nu la primirea pe loc a unui contract pentru această operă şi acest rol. De ce ? Cu două seri înainte, în Biserica Colegiilor, avusesem ocazia să trăiesc, da, să trăiesc această operă. A fost o impresie de nedescris, minunata biserică barocă aranjată de doi scenografi extraordinari, Veniero Colasanti şi John Moore. În faţa altarului, scena care nu se deosebea prin nimic de ambient, de parcă ar fi fost un accesoriu original, apoi diferitele coruri în stânga şi dreapta, în balcoanele de deasupra scenei şi un cor de îngeri în faţa orgii. A fost o sonoritate perfectă, o acustică nemaiîntâlnită vreodată, rezona din toate direcţiile. Soliştii m-au entuziasmat, cu excepţia unuia, chiar acest Consiglio, care pe mine personal mă deranja pus şi simplu în acel ansamblu. O nebunie !
Pentru a împlini norocul meu incredibil, a doua zi am cântat, în sfârşit, în faţa lui Karajan, căruia i-am fost deasemenea pe plac şi am primit un contract pentru rolul lui Herold din Otello. Era doar o frază, dar sub bagheta lui Herbert von Karajan! Deci în cinci zile absolvisem patru audiţii şi toate fuseseră încununate de succes."