Volumul  CALENDAR  POETIC a apărut în

septembrie 2006 la editura BrumaR din Timişoara

într-un tiraj limitat. Puteţi comanda un exemplar

direct la editura BrumaR dând un click AICI

...............................................................................................................

Selecţii din volum:

AŞADAR

 Preferi răspunsului întrebarea

la care doar inima îndrăzneşte

într-o fabuloasă insomnie –

chiar de vei aştepta vreodată

arderea de dincolo de moarte

şi visuri uitate, în tot atâta scrum

se cuibăreşte şi devine piatră

iar întrebarea pietrei este cea mai grea

căci din castitatea ei naşte timpul

într-o mişcare aproape invizibilă

când muntele se preface în prund

şi prundul într-un soi de rugină

preferi răspunsului întrebarea

iar absintului privighetoarea...

ZILE

Sunt zile care se deschid

precum cărţile noi – coperţi uşoare

te cuprind între răsărit şi amurg,

îţi măsoară împrejurul carnal

răsfoindu-ţi toate obsesiile

şi te răstignesc printre piscuri

de cuvinte – acolo unde aerul

e subţire, unde timpanele dor

iar tăcerea se acordează

cu nuanţe rafinate de umbră

iar când se închid, îţi adie

ceva nedefinit peste faţă,

ca o presimţire a călătoriei

şi noaptea apare fiinţa din vis

cu şoaptele ei, frumos despletite...

 AUTOPOEM

 Trufaş, un poem care însuşi se scrie

cu sânge de floare şi pană mierie,

îngenunchez la picioarele tale, orbit

ca regele cruciat visând graalul

dacă doar pavăza aceasta mi s-a ursit,

dacă mi s-a dat umbra aceasta pe pământ,

n-am fost blestemat să mă tem de copil

de luna nemiloasă cu seceri de gheaţă

şi nici de germenii ucigaşi din cuvânt

nefiind nenăscut doar din mâluri de nil

sub piramide să mă petrec de o viaţă,

şi să simt doar în gând, când şi când 

licori, sânge şi fum de papirus pe faţă

mai caut înscrisuri în grota adâncă

eu am văzut templul din carne ivit

precum viaţa care ţâşneşte din stâncă

cu nădejdea mai subţire ca firul de aţă

lângă apa iordanului când m-am oprit

şi mi-am închipuit o nouă dimineaţă

în care eram leul cel tânăr, temut şi iubit...

 PRIMELE

 Primele amintiri neamintite:

cântecul mamei aşteptând să nască,

o inimă deasupra ta pulsând

şi lumea acvatică legănată

în pântec cu gusturi de umbră

sărată – şi totuşi degrabă uitate

odată cu primele raze de soare,

cu vocile chemate şi chemând

şi cu prima întrebare – unde

te vei ascunde de raze şi de vânt,

de gustul sălciu de pământ

şi de rugul tristeţilor viitoare?

BUSOLA

Nici măcar o insulă nu am

ca să mă invidieze prietenii –

unde să fug de trădarea lor?

orgolii mărunte ca ouă de broască

ţestoasă îngropate pe plajă,

destinul ca un avion deturnat,

biblioteca pe cip la încheietură,

holograma mamei pe cortex

nici o povară pentru călcâiul zdrobit,

aş putea fi un globetrotter,

dar busola iar o ia razna –

în loc de nord, răsăritul

cu muzica lui de taraf,

ca o uriaşă plăcintă de casă

îşi ondulează limitele...

SCRINUL  NEGRU

 Tristeţea, ca ultima haină

pe care n-o dai la săraci;

îi pipăi răcoarea în taină,

că n-o recunoşti te prefaci

de-a ei căptuşeală pătată

te laşi mângâiat ca de apă

şi tremuri de frică deodată

că nu o să te mai încapă

sau c-o să ajungă sub roată

şi o să rămâi fără ea

şi nimeni nu o să mai poată

s-o coase aşa cum era

iar prima culoare avută

cea vie, aproape s-a şters,

e poate de-a pururi pierdută,

cum uiţi un cuvânt sau un vers

doar gândul s-o dai – peste poate,

chiar de-i demodată puţin

şi chiar dacă-i ruptă la coate,

tu tot o îndeşi într-un scrin...

 DACĂ

 Dacă limba mea, căluşul amar

(fără de care aş respira mai uşor)

e muşchiul cel mai important

după inimă sau cauza exilărilor

dacă limba celui care tăcut

absoarbe din amintite ecouri

mai mult decât apropierea

din labirintul fragil al urechii

cum să nu te supui rostirii ei

cu alfabetul hai-hui în sânge

de cuvinte pierdute, regăsite:

carnea e slabă, limba doreşte...

 TESTAMENT

 Vrajbe cu fier şi dragoste cu miere

prin nerăbdarea anilor trecură,

le caut urma stinsă ca o bură

la căpătâi, dovezi de înviere

în tainiţă agonisind avere

culori, miresme, tot ce nu apasă

mai mult decât o carte – nu am casă

de melc în labirint o mângâiere

ecoul stins al corzilor de iarbã

roteşte şi se zbate până piere,

ofranda e mai grea decât o salbă

ca fumul rechemat de adiere

nedumerit voi face calea-ntoarsă –

inimă întrebând pădurea arsă...

 CALENDAR

 Preludiul toamnei, virtuozitate,

magia împlinirii de nuanţe.

frunzişul care se aşează-n stanţe

e prund de curcubee sfărâmate

cu ochiul treci, cu pasul peste toate,

muzeul arde dar nimic nu piere,

miros de ceară şi miros de miere,

paleta unei vechi maestru poate 

să povestească razele de soare,

un şir visat de orbitoare trepte

sau gestul renunţării înţelepte –

spirala unei frunze căzătoare...

HOME