|     |  | 
CALENDAR POETIC
 
volumul 
a apărut înseptembrie 2006 la editura BrumaR din Timişoara
 într-un tiraj limitat. Puteţi comanda un exemplar
 direct la editura BrumaR
 AŞADAR
 
 Preferi răspunsului întrebarea
 la care doar inima îndrăzneşte
 într-o fabuloasă insomnie –
 chiar de vei aştepta vreodată
 arderea de dincolo de moarte
 şi visuri uitate, în tot atâta scrum
 se cuibăreşte şi devine piatră
 
 iar întrebarea pietrei este cea mai grea
 căci din castitatea ei naşte timpul
 într-o mişcare aproape invizibilă
 când muntele se preface în prund
 şi prundul într-un soi de rugină
 
 preferi răspunsului întrebarea
 iar absintului privighetoarea...
 
 
 ZILE
 
 Sunt zile care se deschid
 precum cărţile noi – coperţi uşoare
 te cuprind între răsărit şi amurg,
 îţi măsoară împrejurul carnal
 răsfoindu-ţi toate obsesiile
 şi te răstignesc printre piscuri
 de cuvinte – acolo unde aerul
 e subţire, unde timpanele dor
 iar tăcerea se acordează
 cu nuanţe rafinate de umbră
 
 iar când se închid, îţi adie
 ceva nedefinit peste faţă,
 ca o presimţire a călătoriei
 şi noaptea apare fiinţa din vis
 cu şoaptele ei, frumos despletite...
 
 
 AUTOPOEM
 
 Trufaş, un poem care însuşi se scrie
 cu sânge de floare şi pană mierie,
 îngenunchez la picioarele tale, orbit
 ca regele cruciat visând graalul
 
 dacă doar pavăza aceasta mi s-a ursit,
 dacă mi s-a dat umbra aceasta pe pământ,
 n-am fost blestemat să mă tem de copil
 de luna nemiloasă cu seceri de gheaţă
 şi nici de germenii ucigaşi din cuvânt
 
 nefiind nenăscut doar din mâluri de nil
 sub piramide să mă petrec de o viaţă,
 şi să simt doar în gând, când şi când
 licori, sânge şi fum de papirus pe faţă
 mai caut înscrisuri în grota adâncă
 
 eu am văzut templul din carne ivit
 precum viaţa care ţâşneşte din stâncă
 cu nădejdea mai subţire ca firul de aţă
 lângă apa iordanului când m-am oprit
 şi mi-am închipuit o nouă dimineaţă
 în care eram leul cel tânăr, temut şi iubit...
 
 
 PRIMELE
 
 Primele amintiri neamintite:
 cântecul mamei aşteptând să nască,
 o inimă deasupra ta pulsând
 şi lumea acvatică legănată
 în pântec cu gusturi de umbră
 sărată – şi totuşi degrabă uitate
 odată cu primele raze de soare,
 cu vocile chemate şi chemând
 şi cu prima întrebare – unde
 te vei ascunde de raze şi de vânt,
 de gustul sălciu de pământ
 şi de rugul tristeţilor viitoare?
 
 
 BUSOLA
 
 Nici măcar o insulă nu am
 ca să mă invidieze prietenii –
 unde să fug de trădarea lor?
 orgolii mărunte ca ouă de broască
 ţestoasă îngropate pe plajă,
 destinul ca un avion deturnat,
 biblioteca pe cip la încheietură,
 holograma mamei pe cortex
 
 nici o povară pentru călcâiul zdrobit,
 aş putea fi un globetrotter,
 dar busola iar o ia razna –
 în loc de nord, răsăritul
 cu muzica lui de taraf,
 ca o uriaşă plăcintă de casă
 îşi ondulează limitele...
 
 
 SCRINUL NEGRU
 
 Tristeţea, ca ultima haină
 pe care n-o dai la săraci;
 îi pipăi răcoarea în taină,
 că n-o recunoşti te prefaci
 
 de-a ei căptuşeală pătată
 te laşi mângâiat ca de apă
 şi tremuri de frică deodată
 că nu o să te mai încapă
 
 sau c-o să ajungă sub roată
 şi o să rămâi fără ea
 şi nimeni nu o să mai poată
 s-o coase aşa cum era
 
 iar prima culoare avută
 cea vie, aproape s-a şters,
 e poate de-a pururi pierdută,
 cum uiţi un cuvânt sau un vers
 
 doar gândul s-o dai – peste poate,
 chiar de-i demodată puţin
 şi chiar dacă-i ruptă la coate,
 tu tot o îndeşi într-un scrin...
 
 
 DACĂ
 
 Dacă limba mea, căluşul amar
 (fără de care aş respira mai uşor)
 e muşchiul cel mai important
 după inimă sau cauza exilărilor
 
 dacă limba celui care tăcut
 absoarbe din amintite ecouri
 mai mult decât apropierea
 din labirintul fragil al urechii
 
 cum să nu te supui rostirii ei
 cu alfabetul hai-hui în sânge
 de cuvinte pierdute, regăsite:
 carnea e slabă, limba doreşte...
 
 
 TESTAMENT
 
 Vrajbe cu fier şi dragoste cu miere
 prin nerăbdarea anilor trecură,
 le caut urma stinsă ca o bură
 la căpătâi, dovezi de înviere
 
 în tainiţă agonisind avere
 culori, miresme, tot ce nu apasă
 mai mult decât o carte – nu am casă
 de melc în labirint o mângâiere
 
 ecoul stins al corzilor de iarbă
 roteşte şi se zbate până piere,
 ofranda e mai grea decât o salbă
 
 ca fumul rechemat de adiere
 nedumerit voi face calea-ntoarsă –
 inimă întrebând pădurea arsă...
 
 
 CALENDAR
 
 Preludiul toamnei, virtuozitate,
 magia împlinirii de nuanţe.
 frunzişul care se aşează-n stanţe
 e prund de curcubee sfărâmate
 
 cu ochiul treci, cu pasul peste toate,
 muzeul arde dar nimic nu piere,
 miros de ceară şi miros de miere,
 paleta unei vechi maestru poate
 
 să povestească razele de soare,
 un şir visat de orbitoare trepte
 sau gestul renunţării înţelepte –
 spirala unei frunze căzătoare...
 
 back
 
 |