CEREMONIA  CEAIULUI

Nu vei vedea înţeleptul din nufăr,

un fluture pe piept în loc de salut,

nici cuvântul, tatuaj dureros

zburând spre zăpada hârtiei;

în babilon măturător de litere trist

mereu îndoit sub invizibile eclipse,

o clipire – prea mult întuneric

credeam că îţi voi trimite o carte

peste tristeţea ta ca un evantai,

deci lasă umbra

în loc de alte întrebări

măduva trestiei să urce lent

dulceaţa insulei până la tine,

înşirând secunde şi noduri,

de parcă ţi-ar dărui uitare

apa neagră din care pupile privesc

mai adânci la fiecare aplecare,

vis al înecatului,

cerc tulburat

din care nu mai poţi ieşi,

putregai luminând inima plantei,

lacrimi, incolore otrăvuri

CUŢITUL

Uneori clipele se dilată neaşteptat,

degetul razei prăfuite acoperă înscrisul

şi aştepţi orbit un sfert de arc;

arătătorul solar din piaţa napolitană

prea leneş părăseşte unghiul preferat,

precum un şevalet înşurubat

în peisajul creator de şcoală

poate cineva – se spune – tocmai atunci

îţi pronunţă numele cu intonaţie gravă,

sau fotografia ştiută ar zâmbi

dintr-un sertar deschis întâmplător

ori, străbătând perdeaua unui vis

(pe alte meridiane poate fi noapte),

cineva cunoscut răsfoieşte

o carte purtând dedicaţia ta

dar la fel de posibil – eşti superstiţios?

iubita somnoroasă deschizând plicul

cu un cuţit de bucătărie,

îţi taie şi scrisoarea în două.

PARCUL   SALVAT

Garderoba păstrătoare de contururi,

scrisori în cutia de praline,

eşarfe de ascuns muşcături,

ferestre bătute de gutui,

versuri albe pe două agende,

sonate zgâriate pe discuri

şi îngrijitorul parcului – adică eu,

aliniind mereu bănci dizlocate

de lirică în vârful briceagului,

spionând veveriţe prin castanul şui,

gonind puştanii din pavilionul

fanfarei îmblânzitoare de dumineci,

cocleală spulberând de pe statui,

aşezând seniorii clubului de popice

în jurul havuzului secat,

fetişcanele în blugi

pe balustrada podului,

iar beţivii veseli sub pod

tot atâtea pretexte să sting

felinarele la ora zece

şi să-mi caut bâjbâind mansarda

LA  PĂLTINIŞ

Singurătatea care ne răpune

alergătorul de cursă lungă,

precum ai spune

singurătatea luceafărului

de dimineaţă,

traiecte paralele, de fapt

coborâtoare lacrimi pe faţă:

mai sărată cea stângă,

cea dreaptă mai fierbinte,

oricât am iubi

de cuminte

simetria nătângă

la păltiniş, mai sus, mai aproape

de zei înnoraţi

şi bătrâni,

sub obositele pleoape

ca stâne păzite de câini,

şi chiar al speranţei orgoliu,

la boca del rio,

mai vezi

un capăt înalt de linţoliu,

nescrisele coli de zăpezi?

FLOARE   CA   MIJLOC

Celui care furând trandafirul,

noaptea cu anume rădăcini solidar,

pe alei ghimpi luminaţi cu lanterna,

iubind iepureşte, alegând dintre

două păcate pe cel mai ruşinos

de mic – amintire cartea cu semne

de trifoi uscat pe-ntuneric,

şi crezând că-şi poate asigura

spatele – adică faţa nevăzută

a inimii cu ecuaţia simplă,

de castană explodând carapacea

ţepoasă pe caldarâm – spălat

imprevizibil de grindini topite,

reuşind scamatoria cu floarea,

iertarea, seara vine ezitând.

AL  FRESCO

Un nume scris pe o aripă

de înger trist şi incolor,

în ceruitele timpane

doar adierea de o clipă

printre acei care confundă

vitraliul cu un vătrai,

tămâia cu-n parfum de rai,

într-o speranţă muribundă

mereu aproape, dar neclar

îţi e conturul în estompă,

zâmbetul vechi încremenit,

penajul înmuiat în var

puţini te văd plutind în cerc

că nu laşi umbră prea adâncă:

doar urme sidefii, de melc

şi-un iz de urnă, caldă încă...

FLOARE   CARNIVORĂ

Temperat ura şi-o toarnă

în ochiul mijlociu şi senin,

prin osul des hidratat

(altfel ocolit de viespare),

al unui crin, al unui crin

de ruşine se-mbracă-n culoare,

cimitirul miroase-a pelin:

fluture perfect camuflat,

floarea care intră în floare,

te întrebi – de unde apare

şi de unde atâta venin...

BĂRĂGAN

Ies păsărari cu vâsc la subsuoară

dintr-un miraj învăluit în plase,

şamanul trist al ploilor de vară

să-şi sune toba udă printre case

sub cumpeni lungi în care bate rar

ciocănitoarea orele şi ceasul,

nu aştepta o turmă în zadar

să pască umbra rară şi popasul

sau ciorile să părăsească plopii

pentru un stâlp uscat de telegraf:

incizie pe cuibul unei dropii

de pluguri care-nscriu un epitaf.

AER

Cunosc dezavantajul memoriei:

cartea pentru orbi citită invers

până la uzura amprentelor

doar pasărea colibri

adoarme în zbor,

respiraţia furată orhideelor

este cuibul fără început,

aerul pe care îl vom uita

totuşi...

ALTE   ZILE   ŞI   NOPŢI

Sunt zile în care pot merge pe apă

şi zile în care ameţesc

doar privind terasele de aur

rămas într-o toamnă prelungă

aştept sturioni să înghită

sate şi bărci fără ancoră

nopţi în care aş găsi uşor

o inimă fosforescentă

nopti şi zile în care îmi trec umbra

prin ziduri pe care nu voi,

nu voi le-aţi ridicat

o cochilie se strânge duios

în jurul perlei ucigătoare.

Din  volumul  Parcul  salvat, Editura Hermann, Sibiu 1995

home