Poetul, prozatorul, traducătorul şi artistul plastic Dan Dănilă, deşi stabilit in Germania, la Leonberg, păstrează legături strânse cu România. Trei dintre volumele sale de lirică au apărut la edituri din Sibiul natal: “Dintr-un sertar” (1993), “Parcul salvat” (1994) şi “Fals tratat despre seară” (1998), în Germania editând unul singur: “Poeme” (2000).
Traducerile sale din poeţi aleşi: Francois Villon, Rainer Maria Rilke, Wolf von Aichelburg, Charles Baudelaire, oferă publicului românesc accesul la o literatură restricţionată de barierele limbii.

1. Când aţi început să "cochetaţi" cu literatura şi care din genurile literare v-a sedus întâi?
Încă de la vîrsta preşcolară am învăţat să-mi scriu numele cu litere de tipar, mă interesau cam toate cărţile şi mai ales cele cu poze – pe cele care îmi plăceau le copiam, le desenam - apoi am început să citesc basme şi poveşti, cărţi de călătorie şi aventuri... Mama mea, profesoară, o fire romantică, mare iubitoare de literatură, muzică, operă şi teatru, avea multiple talente - picta minunat, dansa, recita, cînta în tot felul de coruri... ar fi putut să devină uşor actriţă, pictoriţă sau cintareaţă de operă... de ce nu, scriitoare. De altfel se pare că pe linie maternă era ruda de departe cu Humuleşteanul. De la tatăl meu, ardelean şi deasemenea profesor, primul intelectual dintr-o familie ţărănească, am moştenit probabil răbdarea şi tenacitatea, încrederea în auto-instruire şi auto-didactică, o altfel de viziune, mai sobră şi care duce vrînd-nevrînd la modestie şi certitudinea epigonismului. Bineînţeles că îmi plăceau poeziile, la început cele rimate, apoi le-am descoperit pe cele epice, citeam de timpuriu Alecsandri, Coşbuc, Eminescu, Puşkin, Topîrceanu, Lafontaine, Krîlov...

 

2. Ce rol a "jucat" literatura în viaţa omului Dan Dănilă? A existat vreodată o perioadă în care v-aţi rupt de lumea creaţiei literare?
Ca şi cititor nu m-am rupt niciodată, am fost mereu avid, umpleam fişă după fişă la bibliotecă iar în primii ani de şcoală aveam deja cîteva duzini de cărţi numai ale mele pe care le numerotam şi re-numerotam pe copertă în ordinea preferinţei schimbătoare - ca tînar autor însă, m-am oprit o perioadă destul de lungă, atunci cînd orice încercare de publicare prin reviste se lovea de zidul ideologic, de cenzura tot mai acerba, în cel mai bun caz de promisiuni şi tergiversări interminabile. Am renunţat o vreme, am încercat să mă salvez ascultînd muzică de calitate, pop, rock, jazz sau simfonică, fiindcă le iubeam şi le iubesc pe toate, fiecare se potriveste cu o anume stare de spirit, vîrstă sau anotimp... Iar tocmai cînd m-am hotărît totuşi să-mi public un volum de poezii (reuşind deci să economisesc cîteva mii de lei) la editura Litera, pe atunci singura care publica destul de rapid şi relativ fără multe formalităţi pe spezele autorilor, avînd eu speranţa că voi păcăli cenzura, aşa cum mai reuşiseră şi altii înaintea mea, tocmai atunci au apărut în magazine şi primele, puţinele, scumpele maşini de scris redegiste Erika, accesibile muritorilor de rînd fără luare în evidenţă la miliţie. Între carte şi maşina de scris, am ales obiectul cel gălăgios... În felul acesta, nu am devenit un autor optzecist, volumul de debut s-a amînat cu cel putin un deceniu. L-am şi numit "Dintr-un sertar" fiindcă acesta era adevărul, textele nu erau subversive dar recipientul somnolenţei lor era un sertar...

 

3. Care din cei trei va ocupa cel mai mult timp liber - prozatorul, poetul sau traducătorul? Pe care dintre ei îl simţiţi cel mai aproape?
Proza nu cred că mă reprezintă, nici nu am răbdare decît pentru a scrie proze scurte. Poezia însă, de citit, scris sau tradus, îmi este cea mai aproape. Traducerea este o mare aventură, un echilibru periculos pe o sîrmă, un act de umilinţă şi de mare orgoliu totodată, o luptă permanentă cu limitele şi structurile naturale ale limbilor, dar bineînteles şi ale celui care sondează cvasi-imposibilul... numai cineva care a tradus ştie despre ce vorbesc... e păcat că pentru majoritatea scriitorilor actul tălmăcirii este doar o pierdere de timp, mulţi nici nu consideră că traducerea este creaţie adevarată, desigur şi orgoliul fiecăruia are ceva de spus... ei uită că Eminescu, Blaga, Coşbuc şi mulţi alţii au tradus foarte mult... Traducerea este un rău necesar: poate părea paradoxal, dar eu nu-i recomand nimănui să-l citească pe Villon sau pe Rilke în romîneşte, ci în limba lor, însă atîta vreme cît majoritatea oamenilor vor vorbi o singură limbă, pe cea maternă, va fi nevoie de traducători în toate graiurile şi combinaţiile posibile. De fapt, părerea mea este că învaţarea unor limbi străine se justifică, sau este în primul rînd necesară tocmai pentru a citi marii poeţi în original. Este cea mai mare răsplată... proza se poate citi, în general fără a pierde foarte mult, în traduceri de calitate.

 

4. Care este cea mai importantă realizare a scriitorului Dan Dănilă?
Probabil, sper adică, tocmai cîteva traduceri mai reuşite din Villon sau Rilke, prin care, cîndva, cineva va pătrunde în lumile lor şi va dori să-i citească mai mult, tot mai mult, va descoperi apoi că există mai multi traducători, îi va compara şi pîna la urmă se va hotarî să citeasca totuşi originalul...

 

5. Cum vă alegeţi scriitorii din a căror operă traduceţi?
Probabil că nu eu îi aleg, ci ei pe mine... Villon de pildă a fost o pasiune din liceu, la Rilke am ajuns cu adevărat de abia după strămutarea mea în Germania, deşi citeam în germană mai dinainte... din Villon nu cunoşteam decît variantele lui Vulpescu sau Botta şi puţine balade în original de prin antologii... la un tîrg de vechituri, tot aici în Germania, am găsit o ediţie bilingvă franceză-germană. În două săptamîni am tradus Testamentul mic, în alte două luni toată cartea, dar asta mi-a luat aproape tot timpul liber...

 

6. Care sunt scriitorii care v-au marcat? Care sunt cărţile dumneavoastră "de căpătîi"?
Sunt mulţi, prea mulţi, mi-e foarte greu să fac liste scurte... Bineînţeles, Eminescu şi Nichita, apoi Arghezi, Blaga, Creangă, Shakespeare, Homer, Cervantes, Dostoievski, Rilke, Thomas (Dylan), Blandiana, Doinaş... dar orice listă este de fapt arhicunoscută şi aproape banală... Nu vă faceţi speranţa că îmi plac alţi autori decît cei mai mari... Probabil că cel mai mult mi-au "spus" Eminescu, Creangă, Iliada, Exupery, Dickens, Cehov, Swift, Sadoveanu... fiecare deschizîndu-mi alte perspective.

 

7. Sunteţi plecat din ţară de mulţi ani. V-aţi simţit vreodată dezavantajat de originea română?
Desigur, fiecare popor îşi are o imagine aparte în lume, de obicei foarte incompletă şi aproape imposibil de modificat în esenţa ei, iar individul, ca exponent, nu mai contează, el fie că face excepţie de la regulă, fie confirmă acea imagine redusă la caricatură. Necunoaşterea şi inerţia sunt sursele tuturor acestor simplificări. Gîndiţi-vă la conceptia noastră generală despre italieni, scoţieni, englezi sau turci, etc - nişte scheme sărace reduse la scurte propoziţii. Adevărul e mult mai complex. De ce ar face excepţie românii? Cel mai greu e să scapi de trăsăturile negative – presa occidentală scrie despre corupţie, balcanism, neseriozitate, copiii lăsaţi în voia soartei. Pe lîngă acestea, nu se mai văd artiştii nostri, sportivii, matematicienii sau programatorii de software, tot atîtea surse posibile de titluri pozitive, umbrele sunt atît de dese încît luminile se pierd. Dar atunci cînd reuşeşti să dialoghezi, să comunici, cînd ai timpul necesar pentru asta, eşti acceptat, şi, cu toate diferenţele existente, respectat. Cine vrea să ne cunoască, o face, dragoste cu forţa nu se poate...
8. Cu toate că locuiţi în Germania, păstraţi o legatură strînsă cu viaţa culturală din România. Site-ul dumneavoastră găzduieste linkuri spre numeroase reviste culturale româneşti. Ce şansă acordaţi literaturii române contemporane în spatiul cultural european?
Primesc regulat Vatra, Convorbiri literare, Origini, Poesis, Poezia şi ceva mai rar, altele, apoi citesc presa electronică. Îmi petrec concediile în ţară. În situatia actuală, de declin cultural (camuflat) şi de criză economică, e o minune că la noi mai apar atîtea reviste. Sunt sigur că suntem ţara cu cele mai multe reviste culturale din Europa, dar sper că şansele noastre de a fi apreciaţi pe măsură vor creşte foarte mult atunci cînd vom fi primiti în CE, pentru simplul motiv că limba română va fi una din limbile oficiale ale Comunităţii Europene şi odata cu aceasta vor fi descoperiţi (sau redescoperiti) o seamă de autori români, schimburile culturale se vor face de pe o bază cu totul nouă. Dar, mai afirmam şi în alt interviu: nu noi înşine, ci străinii trebuie să ne traducă, ei trebuie să facă selectia, noi trebuie doar să le dăm sugestii şi să le punem la dispoziţie ediţii critice...

 

9. Credeţi că scriitorii români reuşesc sau vor reuşi să depăşească barierele limbii şi să se impună prin valoare pură?
Eu cred că valorile adevărate s-au impus întotdeauna, indiferent de limbă, operele marilor autori circulă şi au circulat întotdeauna libere ca păsările, sfidînd orice bariere - creaţiile mari sunt mereu actuale, Homer nu se va perima niciodată... Universalitatea nu-i este prohibită nici unei limbi, cu atît mai puţin uneia ca a noastră, parcă făcută pentru a naşte metafore. Trebuie scăpat de obsesia provincialismului pentru a scrie liber...

 

10. Ce mesaj aţi transmite generaţiei postdecembriste de tineri scriitori români?
Curaj şi tenacitate, răbdare şi încredere în minunea aceasta care este limba românească...