traduceri din engleză de Dan Dănilă ©
O, NU PLECA DOMOL ÎN ACEA NOAPTE BUNĂ
(Do Not Go Gentle Into That Good Night)
O, nu pleca domol în acea noapte bună,
Să ardă senectutea delirând în asfinţit:
Furie, ură pe lumina care piere.
Ştiu înţelepţii muribunzi că bezna-i dreaptă,
Nedespicând nicicând cu vreun cuvânt lumini
Ei nu se duc domol în acea noapte bună.
Cei buni, pe-un ultim val strigând ce clare
Faptele lor plăpânde-n verde golf ar fi dansat,
Furie, ură pe lumina care piere.
Sălbaticii, ce-au râs de soarele în zbor
Aflat-au prea târziu că l-au mâhnit în cale,
O, nu pleca domol în acea noapte bună.
Cei gravi şi muribunzi, cu slaba lor privire văd
Că ochii orbi, senini ca aştrii ar putea luci,
Furie, ură pe lumina care piere.
Din culmea ta cea tristă, tată, să mă blestemi
Şi binecuvântează-mă cu lacrimi de mânie.
O, nu pleca domol în acea noapte bună,
Furie, ură pe lumina care piere.
’NAINTE CA SĂ BAT
(Before I Knocked)
’Nainte ca să bat şi carnea
să îmi deschidă, bâjbâiam
cu mâini lichide peste pântec.
Eu, cel fără contur, ca apa
ce lângă casa mea dăduse
o formă râului Iordan,
frate-i eram fiicei lui Mnetha
şi soră viermelui, creatorul
Eu, surd la primăvară, vară,
ce soare, lună nu ştiam
numi, încă lichid ca formă,
prin scutul cărnii am simţit
stele de plumb, ciocanul ploii
rotit de tatăl meu pe boltă
Înţelegeam solia iernii,
săgeata grindinei, zăpada
copilăroasă. Peţitorul
surorii mele era vântul
ce mă pătrunse precum roua
infernului: se revărsară
venele-mi înspre Răsărit,
cel încă necreat cu totul
Ce-i zi şi noapte cunoscut-am
încă nezămislit cu totul,
am îndurat chinul visării
care din oasele-mi de crin
un cifru viu îmi răsucise.
Fu carnea sfârtecată peste
ficat, răscruci de-a curmezişul
şi spini în creierul căznit
Gâtleju-mi cunoscut-a setea
'nainte chiar de împlinirea
pielii şi venelor, în jurul
fântânii unde se-mpreună
cuvânt cu apă, până când
se-ncheagă sângele cu totul.
Aflat-a inima iubirea,
pântecu-mi cunoscut-a foamea,
adulmecat-am viermi în scaun
Făptura-mi pieritoare, vântul
mi-o lepădă ca să plutească
sau să se-nece-n mările
care cunosc peripeţia
sărată a mareelor
ce n-ajung ţărmul niciodată.
Eu, cel bogat, fui mai bogatul
sorbind din viţa zilelor
Eu, cel născut din duh şi carne
nici duh nu eram şi nici om,
ci spirit muritor, ce moartea
cu pana ei îl doborâse.
Fui muritor pân' la suflarea
prelungă, ceea de pe urmă
purtând spre tatăl meu vestirea
Hristosului în agonie
Tu, aplecat în faţa crucii
şi altarului, îţi aminteşte
de mine şi pe El deplânge-L,
care drept scut luat-a carnea
şi osul meu, crucificându-I
pântecul mamei, îndoit.
PUTEREA CARE SE TOPEŞTE ÎN VERDE
(The Force That Through The Green Fuse)
Puterea ce se topeşte în verde mână florile,
îmi duce vârsta verde; ce strică rădăcina pomilor,
e distrugerea mea.
Şi sunt mut să-i spun încovoiatei roze
că tinereţea mea, aceeaşi febră hibernală o îndoaie
Puterea ce mână apele prin stânci
îmi poartă roşul sânge; cea care zvântă şuvoaiele,
în ceară le preschimbă pe ale mele.
Şi sunt mut de la gură şi până la vene
cum izvorul muntelui aceeaşi gură o suge
Mâna ce roteşte apa în bazin
amestecă nisipul iute; ce leagă vântul suflător,
îmi trage pânza giulgiului.
Şi sunt mut să-i spun spânzuratului
cum e făcut teiul călăului din lutul meu
Buzele timpului ling fruntea fântânii;
iubirea picură, se-adună, dar sângele căzut
ar trebui să o aline.
Şi sunt mut să-i spun vântului
cum timpul ciuguleşte cerul în jurul stelelor
Şi sunt mut să-i spun mormântului iubitului
că în scaunul meu acelaşi vierme strâmb se mişcă.
LA ÎNCEPUTURI
(In The Beginning)
La începuturi era steaua în trei colţuri
un zâmbet de lumină peste faţa goală;
creangă de os prin aer prinzând rădăcină,
materie bifurcată dând miez soarelui dintâi;
şi arzând cifre pe rotundul spaţiului,
ceruri şi iad, torcând se-amestecară.
La începuturi semnătura palidă era,
în trei silabe şi încremenită ca un zâmbet;
apoi veniră imprimările pe apă,
aversul de sigiliu apăsat pe lună;
sângele ce atinse pomul crucii şi Graalul
atinse primul nor lăsând un semn.
La începuturi focul urcător era acela
ce scoase la lumină vremi dintr-o scânteie
cu trei ochi, roşii ochi şi boantă ca o floare;
a vieţii floare erupând din mări rostogolite,
plesnind din rădăcini, sorbi din lut şi piatră
secretele uleiuri ce-mpliniră iarba.
La început a fost cuvântul, un cuvânt
care din temelia tare a luminii
literele neantului le-a despărţit pe toate;
iar din noroasa temelie a suflării
pluti cuvântul, tălmăcindu-i inimii
primele semne ale naşterii şi morţii.
La începuturi era creierul secret.
Creierul era din celule şi lipit de gând
'nainte ca smoala să se bifurce ca soare;
'nainte ca venele să tremure în sita lor,
sângele ţâşni, se-mprăştie în brizele luminii,
originalul cel striat al iubirii.
CLAUN ÎN LUNĂ
(Clown In The Moon)
Mi-s lacrimile ca petale scuturate
neauzit din rozele vrăjite;
durerile-mi se scurg prin pauzele lăsate
de ceruri şi zăpezi neamintite
Pământul dacă l-aş atinge
cred s-ar spulbera;
e atât de trist şi de frumos,
tremurător ca visul.
MÂNA CE A SEMNAT HÂRTIA
(The Hand That Signed The Paper)
Mâna ce a semnat hârtia a dărâmat o cetate;
cinci degete stăpâne au pus bir pe suflare,
au dublat globul morţii şi-au tăiat pe jumătate
o ţară; prin cei cinci regi, un rege moare.
Puternica mână duce spre un umăr aplecat,
degetele sunt de artrită încovoiate;
o pană de gâscă măcelul l-a terminat,
acela ce sfârşise cuvintele toate.
Mâna ce a semnat tratatul a adus boală
şi foamete, lăcustele în roiuri au venit;
măreaţă e mâna stăpânind triumfală
peste oameni printr-un nume scrijelit.
Cei cinci regi numără morţii, nu dau alinare
rănii uscate, nici fruntea nu o ating vreodat;
mâna conduce peste cer şi îndurare;
mâinile nu au lacrimi de vărsat.
FIIND DOAR BĂRBAŢI
(Being But Men)
Fiind doar bărbaţi, intram printre copaci
înfricoşaţi, cu silabele blânde,
de teamă să nu trezim ciorile,
de teamă că ajungem neauziţi
într-o lume de aripi şi strigăte.
Dacă am fi copii, am putea urca,
am prinde ciorile adormite fără să frângem un ram,
apoi, după urcuşul lin,
ne-am scoate capetele pe deasupra crengilor
ca să ne mirăm de statornicele stele.
Din perplexitate, cum e calea,
şi minunarea pe care o ştim,
din haos ar ieşi extazul.
Deci aceasta este frumuseţea, am spune,
copiii uimiţi privind stelele
sunt scopul şi ţinta finală.
Fiind doar bărbaţi, intrăm printre copaci.
ACEASTĂ PARTE DE ADEVĂR
(This Side Of The Truth)
Această parte de adevăr
nu o poţi vedea, fiul meu,
rege al ochilor tăi albaştri
în ţara orbitoare a tinereţii,
totul s-a desfăcut,
sub cerurile indiferente
la inocenţă şi vină,
înainte de a începe
un gest cu inima sau capul,
e înregistrat şi risipit
în bezna vântoasă
precum colbul morţilor
Bun sau rău, două drumuri
de trecere peste moarte
lângă marea învolburată,
rege al inimii tale în zilele oarbe,
spulberă precum suflarea,
du-te plângând prin tine şi mine
şi toate sufletele omeneşti
în bezna inocentă
şi bezna vinovată, în moartea
cea bună şi cea rea, apoi
zboară ca sângele stelelor
în ultimul element
Ca lacrimile soarelui,
ca seminţele lunii, moloz
şi foc, tiradă zburătoare
a cerului, rege al celor şase ani ai tăi.
Iar dorinţa vrăjită
de la începutul plantelor
şi animalelor şi păsărilor,
apa şi lumina, pămânul şi cerul,
dispar înainte de a te mişca,
şi toate faptele şi cuvintele tale,
fiecare adevăr, fiecare minciună,
moare în iubirea nepărtinitoare.
DOUĂZECI ŞI PATRU DE ANI
(Twenty-Four Years)
Douăzeci şi patru de ani amintind lacrimile ochilor mei.
(Îngroapă morţii de teamă că vor trudi mergând la mormânt).
M-am ghemuit ca un croitor între uşorii intrării naturale
Cosând un giulgiu pentru o călătorie
Sub lumina soarelui mâncător de carne.
Îmbrăcat pentru moarte, încep mersul aţâţător,
Cu venele-mi purpurii pline de bani,
Merg înainte câtă vreme e veşnic
În direcţia ultimă a oraşului elementar.
