Friedrich
NIETZSCHE (1844-1900)
poezii în traducerea
lui Dan Dănilă ©
ECCE HOMO
Da, îmi cunosc menirea, locul !
Nesătul precum e focul
mă consum şi ard, topit.
Lumină e, tot ce ating acum,
tot ce părăsesc, doar scrum:
O
flacără sunt, negreşit!
MALVIDEI DE MEYSENBURG
Pluteşte încă, din Sorrento, vreun parfum?
E
totul munte rece, aspru şi departe,
abia-nsorite toamne, fără iubire-acum?
Aşa, din mine-n carte-i doar o parte:
cealaltă, cea mai bună, pe altar o pun
ei, prietenă şi mamă, mie medic bun.
ÎMPOTRIVA LEGILOR
De astăzi,
de un fir de păr uşor
Ia gât port ceasul orelor:
de astăzi stelele în
mers se opresc
şi soare, umbră, strigăt cocoşesc,
tot ce odată timpul mi-a vestit
e
surd şi orb şi-i amuţit: –
natura tace, nu se înţelege
la
ticăit de ceas şi lege.
LA A TREIA NĂPÂRLIRE
Mi-e pielea strâmtă şi-a plesnit,
e
pofta iar stăpână,
oricât pământ a înghiţit
în şarpe – de ţărână,
prin iarbă, stânci, târâşul greu
drum strâmb şi foame-avană,
să-nghit ce-am înghiţit mereu,
pământ, şerpească hrană !
MORALA STELELOR
Predestinată unui drum feeric
ce-ţi
pasă ţie, stea, de întuneric?
Prin timpu-acesta lunecă senină
de-a lui mizerie desparte-te, străină!
Lucind pentru un ţărm îndepărtat
a
avea milă ţi-este şi păcat
Doar o poruncă ştii: să fii curat !
SINGURATIC
Croncăne ciorile
înspre oraş în stoluri zburătoare,
încep curând ninsorile –
fericit cel ce patrie are!
Acum încremeneşti,
privind înapoi, ah, nesfârşit.
Nebun ce eşti,
de ierni să fugi în lume, rătăcit !
Lumea e o poartă,
spre mute, reci pustiuri, mii.
Cel ce-a pierdut odată
ce ai pierdut, nu se mai poate-opri.
Palid poposeşti la drum,
pe drumul iernii
blestemat,
asemeni unui fum
cătând mereu spre cerul îngheţat.
Zbori, pasăre, şi du
în tonul pustei cântul tău.
Nebunule, ascunde-ţi tu
inima-n sloiuri şi gând rău !
VORBEŞTE ÎNŢELEPTUL
Străin de neam, dar lui
folositor
drumuri străbat, când soare
şi când nor –
mereu peste acest popor !
