home

 

 

                                LA DESPĂRŢIREA DE GEORG SCHERG*



Îmi vine foarte greu să vorbesc la trecut despre Georg Scherg: nu numai pentru că s-a scurs aşa de puţină vreme de la moartea lui şi de la ultima noastră întâlnire, ci fiindcă ar trebui să scriu despre el o poezie foarte lungă care acum nu e încă posibilă, poate pentru că prea sunt înconjurat de cărţile, scrisorile, desenele, caligramele, fotografiile şi chiar vocea lui, conservată pe CD şi bandă video. Toate acestea, simboluri spirituale, iar cei care îl cunoşteau mai bine, dar şi cei care îl întâlneau pentru prima dată nu puteau să nu observe că în cazul lui spiritul stăpânea fragilitatea trupului, fiind structura lui de rezistenţă, asa cum, vai, prea rar ne e dat să vedem la semenii noştri. Iar spiritul nu se supune legilor timpului...
 

Ne încânta pe toţi cu lecturi şi recitări electrizante, unele improvizate ad-hoc, pentru prieteni sau vecini care veneau să îl viziteze, altele de pe scenă, în aulele centrelor universitare sau în faţa sălilor arhipline, dar fără să devină niciodată "oficial", şi nu era invitaţie la care să nu răspundă cu plăcere, fiindcă se simtea la fel de bine între elevi, studenţi sau seniori – avea multe de povestit şi povestea cu plăcere. Te fermecau erudiţia lui, generozitatea, umorul discret şi natural, uneori ironic sau autoironic, memoria prodigioasă, cu lux de detalii despre lucruri petrecute uneori cu peste şase decenii în urmă, ospitalitatea exemplară, optimismul şi încrederea în artă şi cultură, sesizate ca secvenţele noastre pozitive şi înalte, mereu în nevăzută luptă cu celelalte, mai joase şi mai terne, dar inevitabil incluse structurii umane. Era o fire extraordinar de senină, de aceea urmele anilor de restrişte, ai prigoanei comuniste şi ai închisorilor rămăseseră cicatrizate discret, undeva într-o provincie ascunsă a sufletului; eu nu l-am văzut niciodată nervos sau irascibil, în schimb ştia să râdă cu lacrimi.
Avea casa deschisă tuturor, iar talentele culinare ale Marianei (ea însăsi artist plastic căutat, cu numeroase expozitii), erau tentaţii suplimentare de a reveni; cine cunoştea casa Scherg, venea cu plăcere şi a doua oară. Îl căutau foşti studenţi sau elevi, prieteni mai vechi şi mai noi, scriitori, artişti plastici, reporteri sau persoane oficiale care doreau neapărat să îl cunoască, într-un pelerinaj neîntrerupt, încât mă întrebam uneori când mai găsea timpul şi linistea necesare creaţiei şi re-creaţiei.
Pe lângă scris, tradus şi desenat, ştiu că avea o corespondenţă bogată, iar scrisorile lui, adevărate opere de artă, cu litere minuscule, caligrafiate minunat, erau dintre puţinele pe care le primeam şi care mai puteau să îmi farmece ochiul, în lumea maşinilor de scris, a imprimantelor laser şi a poştei electronice.
Acum, la despărţire, când cuvintele sunt neputincioase, au rămas în urma lui oamenii care îl iubesc, cărţile lui, locurile pe care le-a îndrăgit şi speranţa noastră că fluxul spiritual va vieţui mai departe şi că ne vom reîntâlni mereu, pe planuri nebănuite încă.
Fără Georg Scherg, lumea este mult mai săracă.
Dan Dănilă, Leonberg*

Poetul, prozatorul, dramaturgul şi traducătorul GEORG SCHERG, cel mai prolific scriitor de limbă germană din România, s-a născut la 19 ianuarie 1917 în Braşov, fiind al treilea fiu al cărăuşului Peter Kurmes. Tatăl moare cu câteva luni înaintea naşterii lui, pe front. La naştere decedează şi mama, iar cei trei copii sunt preluaţi de orfelinatul evanghelic din Braşov. În 1922 Georg este adoptat de pielarul braşovean Ernst Scherg. Urmează anii de şcoală (1923-1927) şi gimnaziul Honterus (1927-1934), unde l-a avut profesor pe scriitorul Adolf Meschendörfer. Din anii de liceu datează primele scrieri, dar războiul, greutăţile postbelice şi situaţia locală specifică au amânat debutul literar. Tânărul studiază în paralel şi muzica, iar în anii 1934 şi 1935 activează ca profesor particular de vioară şi limbi străine. În anii 1935-1937 studiază în Germania şi Franţa romanistică, muzică şi filosofie, în Gießen, Berlin şi Paris. Între 1938-1941 este înrolat în armată, la Târgu Mureş. Din 1941 până în 1944 îşi continuă studiile de filologie în Tübingen şi Strassburg. În anul 1942 se căsătoreşte cu Erma Teindel, o ardeleancă, iar în 1943 se naşte fiul Cornelius. În anii 1944 şi 1945, predă germana, latina şi istoria la liceul din Reutlingen (Germania), activând în paralel ca translator şi traducător. n februarie 1947, Georg Scherg pleacă spre Braşov, pe jos; deşi fusese prevenit că va avea de suferit într-o ţară intrată în sfera de influenţă a Rusiei comuniste, intră clandestin în ţară, cu un paşaport românesc deja expirat şi se stabileşte în oraşul natal. Între 1948 şi 1953 este profesor de limba germană în Braşov, Codlea şi Hălchiu. În 1948 se pronunţase divortul, iar în 1949 urmează a doua căsătorie cu Ditta Kummer, profesoară de gimnasică şi muzică din Braţov. În 1950 li se naşte o fiică, Konstanze. În 1952, tatălui, Ernst Scherg, i se confiscă averea, în urma unei percheziţii la care se găsiseră 23 $ rămaşi dintr-o călătorie în străinătate. Bătrânul este arestat dar eliberat curând din motive de boală şi vârstă înaintată. În acesti ani, Scherg îşi prezintă primele creaţii literare în cadrul bisericii (o piesă de Paşti, recitări şi lecturi cu public) şi în cadrul cercului literar local. În 1954 debutează cu volumul de teatru Giordano Bruno. În acelasi an i se nasc gemenii Christian şi Sibille, Scherg devine membru al Asociatiei scriitorilor din România şi începe să publice volume de teatru, (Ovid. Trauerspiel) povestiri şi un prim roman Da keiner Herr und keiner Knecht, 1957. În acelaşi an este numit şef de catedră la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, specialitatea germanistică. În 1958 publică volumul Die Erzählungen des Peter Merthes. La 30 septembrie 1958 este arestat, iar după un an de arest preventiv şi perindări prin închisori, este condamnat la 20 de ani de muncă silnică, într-un proces public, pentru că ar fi instigat împotriva statului comunist. A trecut prin închisorile din Codlea (1959-1960), Jilava (1960), Gherla (1961-1962) şi lagărele de muncă silnică de la Grădina (Balta Brăilei), Stoenesti şi Periprava (Delta Dunării). La 12 octombrie 1962 este eliberat pe neaşteptate, în anul următor îşi câstigă existenta ca lucrător la canalul Tömösch din Braşov, iar din 1963 până în 1968 reuşeşte să se angajeze ca violonist la Filarmonica braşoveană. În 1968 este reabilitat, după ce are ocazia să-şi prezinte situaţia la o masă rotundă pe care Ceauşescu o organizase pentru a cunoaşte mai bine comunitatea germană şi problemele acesteia. Este repus integral în drepturi şi i se restituie o bună parte din bunurile şi manuscrisele confiscate. În acest an îi apar volumul de poezii Die Silberdistel şi romanele Das Zünglein an der Waage si Der Mantel des Darius. Între 1968 şi 1970 a fost profesor de germană şi literatură universală la liceul Honterus din Braşov, iar din 1970 este chemat ca şef de catedră la noua Facultate de filologie din Sibiu, secţia literatură germană. În 1971 apare romanul Penelope ist anderer Meinung. În toţi acesti ani, inclusiv cei de închisoare (a scris în închisori cărţi întregi, în memorie), Georg Scherg a fost foarte productiv ca autor de poezie, proză (Baß und Binsen, 1973) şi teatru, a tradus şi transpus lirică şi proză, mai ales din limba română. I s-a permis să călătorească în Cehoslovacia, DDR şi BRD, unde l-a vizitat pe Cornelius, fiul din prima căsătorie. În 1975 se căsătoreste pentru a treia oară cu profesoara de arte plastice Mariana Ferăstrău, originară din Brasov, care i-a născut un fiu, pe Sachs Walter. În 1976 apare romanul Paraskiv, Paraskiv. În 1978 publică volumul de versuri Im Lande Ur, în 1979 romanul Die Axt im Haus iar în 1981 un alt roman Der Sandkasten. În 1984 este distins cu titlul de Profesor emerit. În 1985, un nou volum de poezii, Gastfreundschaft. Întreţine relaţii cu Ion Caraion, Alexandru Ivasiuc, Constantin Noica, Mircea Ivănescu, etc. şi cu numeroşi scriitori din DDR şi RFG. În 1987 publică volumele Die verhohlene Münze si Die Schuldbürger; în acelaşi an cere emigrarea în RFG, împreună cu soţia şi fiul cel mic, dar deabia în martie 1990, după căderea lui Ceauşescu, reuşeste să plece şi se stabileşte într-o zonă foarte pitorească din apropiere de Tübingen, oraşul studiilor lui din tinerete, la Mössingen-Belsen şi mai apoi la Bodelshausen. Călătoreşte prin lume (Grecia, Turcia, Franţa, Italia, etc) în căutarea unor locuri istorice şi culturale cruciale; în 1997 îi apare un vast roman-parabolă, Goa Mgoo oder die Erfindung der Unsterblicheit iar în acelaşi an este numit Doctor honoris causa al Universităţii Lucian Blaga din Sibiu. În 1987 publică un volum de poezii Schriftbild und Bilderschrift iar în 1998, apare în ediţie bilingvă, Sommerliches Divertimento / Divertisment estival, ciclu de poezii inspirate de desenele lui Traian Gligor şi transpuse mai apoi în româneşte de Dan Dănilă. Ediţia bibliofilă Piranda, reproducând un ciclu mai vechi de poezii caligrafiate, ornate cu miniaturi, apare în 1999 la o editură de artă. A tradus mult din literatura română, din Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, Alexandru Ivasiuc, Constantin Noica, Ion Caraion, Marin Preda, Nicolae Breban, Laurenţiu Fulga, etc. Pentru detalii amănunţite privind viaţa şi opera lui Georg Scherg vă recomand dizertaţia filosofică, lucrarea de doctorat a lui Gert Ungureanu, care i-a fost student la Sibiu Die Kunst ist eine Zigeunerin namens Piranda, Intertextualität und Gruppen-kommunikation in der Diktatur die Oraliteralität in den Texten des siebenbürgischen Autors Georg Scherg, apărută în 1999 la editura Saeculum din Sibiu. Georg Scherg, un caracter de o rară generozitate şi un spirit deosebit, se stinge în deplină putere creatoare la 20 decembrie 2002, în urma unei fracturi de femur şi a operaţiei.

back