|
|
|
|
Georg Scherg rumänisch von Dan Dănilă ©
POARTA
Locuim în faţa podului la drumul îngust. Lumina e casa noastră. Noaptea e poarta spre pod.
Fiecare merge singur la apă. Fiecare merge singur la lumină. Fiecare merge singur în noapte.
În lumină sunt multe, pe masa e ulciorul, fiecare gură trebuie să bea.
Poarta e mereu deschisă. Fiecare e singur în beznă. Mulţi vin la poartă.
Mulţi intră. Lumina e casa noastră. Dar cine, cine merge la izvor când ulciorul e gol?
CASA
El şi-a construit o casă pe care nimeni nu o vede, doar dacă ar sparge pietre, unde le-a spart
El a pus pe masă pâine pe care n-o mănâncă nimeni, doar dacă ar fi semănat grâu, unde l-a semănat
El şi-a pregătit un culcuş pe care nu doarme nimeni, doar dacă nu s-ar întinde unde s-a întins, la răscrucea vieţii
El şi-a răsfirat viaţa unde nu trăieşte nimeni, doar dacă n-ar trăi fără sfârşit în clipă, unde totul e adevărat
Şi copiii lui au venit la el purtându-şi râsul şi plânsul pe palme: tată. Nevăzută înflori îndurarea. Dragostea e o taină. Râs, plâns şi îndurare: ele erau fructe.
GOARNA
Zăceam în lut dormind. Şi m-am trezit încă dormind iar lutul era tare jur împrejur. Sticlă era. Inima lumii
Totul îndepărtat. Şi-n mine adânc totodată. Prin ochi şi ureche trecu şi totuşi afară rămase. Îl ţineam strâns dar nu-l puteam atinge.
În vehicule de sticlă viaţa zbura pe lângă mine. Lumină orbitoare şi mă pătrunse cu imagini multe
Somnul sticla. Viaţa goarna. Din toate venele îmi crescură spini din toate degetele trandafiri crescură.
Dar eu m-am ridicat trecând prin sticlă, iar tălpile trecură peste gheaţă. Cu flăcări până-n inimă m-a ars. Iar ochii mei pătrunseră în case şi buzele-mi suflară în goarnă.
ÎNTREBAREA
Întrebarea nu este dacă după Auschwitz e permis a scrie poezii
Neîntrebate ca toate cele trăitoare se nasc ele chiar îi în Agaua şi oriunde ar fi iadul, de-ar fi interzise gonite afurisite îngropate risipite în cele patru vânturi cu nisipul zburător al Agauei, ele se ridică din iad intră în casele celor ştiutori de carte şi se îngrămădesc în faţa celor incoruptibili
Întrebarea este dacă lumea viitoare se va lăsa atinsă de ele.
SCAIETELE ARGINTIU
Scaietele argintiu înfloreşte şi salută. Deasupra lui tăcută casa se deschide, o carte. Viaţa e o stea.
Raze trec prin uşa închisă. Lumea coboară în stea. Apune. Şi peste ea zvâcneşte în înalt. Un foc.
Fără sfârşit, numai din raze şi mai înalt ca toate: turn de flăcări. În adâncuri freamătă marea.
Aici e sângele. Năuntru dă vlăstari şi face semn din aripă la despărţire peştelui cu voal şi totodată bea sărutul.
Gloria: tu deasupra tuturor. În toate imaginile. Tu, Afrodita. Aievea treci prin masca, pântecul şi inima lucrurilor. Faţă cu faţa spre tine se apleacă dinăuntru şi devin spaţiu sub privirea ta de argint.
LA MARGINE
Cine eşti tu, cel care eşti aici şi totuşi nu aici? Eşti un zeu, un muritor, o umbră?
Îţi aud foşnetul mantiei, îţi aud răsuflarea, pulsul fiinţei tale. De ce,
de ce îţi ascunzi ochii, de ce mâinile, buzele, care ar trebui să-ţi rostească numele? Ar trebui. Chiar noaptea de-ar fi, în urechea groazei.
Oricine eşti. Oricine ai fi, cel ce mă urmezi de parcă ar trebui să mă urmăreşti: pentru liniştea mea, ascultă-mă, auzi-mă.
Tu, cel care cu mine la margine stai, unde lumea şi viaţa omenească se termină, cu ochii orbiţi simultan de lumină şi beznă, între ele cu inima simultan aprinsă şi îngheţată: Răspunde, ajută sau ucide-mă.
Traduceri de Dan Dănilă
|