HERMANN HESSE (1877-1962)
traducere din limba germană de Dan Dănilă
©
LITERE
Noi pana o
luăm din când în când
şi scriem semnele pe foi imaculate
ce multe spun, le ştim cu toţi pe rând,
e-un joc ce are reguli mai aparte.
Dar un sălbatic, ori lunatic de-ar veni
şi-ar lua foaia cea de rune încrustată
şi pe ea ochii curioşi şi-ar aţinti,
o
lume-ar înfrunta, înstrăinată,
o
sală cu vrăjite semne i-ar apare.
În A şi B ar vedea om şi fiară,
cu ochi, cu limbi şi membre mişcătoare,
când lin, pe îndelete, când fugară
trecere pe zăpezi, ca urmele de ciori.
Ar alerga, zbura, căznit sau odihnind,
văzând creaţia întreagă, cu fiori,
în semnele-mpletite, negre, bântuind,
prin ornamente şi bastoane, ca plutind,
şi ar vedea iubiri arzând, dureri zvâcnind.
S-ar minuna, cu plâns şi râs, cutremurat
că după gratii de înscrisuri a intrat
întreaga lume, ce-n avântul ei orbesc
lui i-ar părea în semne micşorată,
stufoasă, fermecată, parcă-n şir păşesc
prizonieri asemeni, prinşi în roată.
Încât
dor de viaţă, moarte sau ovaţii
şi chinuri s-ar asemăna ca fraţii...
Şi-acest sălbatic ar striga, în fine,
înspăimântat, în jaruri scormonind,
în reci sudori sau cu litanii line,
pe flăcări foaia runelor jertfind.
Şi
poate-atunci, când semnele străine,
această lume strâmbă, acest nimic vrăjit
întors în nefiinţă, acest de ne-ndurat
în ţara nimănui a fost sorbit,
ar suspina, senin şi vindecat.
ULTIMUL JUCĂTOR CU MĂRGELELE DE STICLĂ
În mâini cu jocul lui de
perle colorate
şade-aplecat, în ţara cu
armate
de ciumă şi război. Peste
ruine
cresc iederi şi pe
ele zumzăie albine.
Psalmi
în surdină, o sleită pace,
străbate lumea, senectutea
care tace.
Bătrânul numără pestriţele
mărgele,
ici una albă sau albastră
apucând
şi alegând după mărime
dintre ele
le potriveşte-n cercul lor
pe rând.
El, mare altădată în jocul
cu simboluri,
maestrul multor limbi
şi-al multor arte,
cunoscător al lumii,
umblat până departe,
bărbat vestit, ştiut chiar
şi la poluri,
de-nvăţăcei, colegi, mereu
înconjurat,
acum e singur şi
bătrân şi obosit.
Nici
un discipol nu-i mai cere sfat,
nici un maestru la
dispută nu-l doreşte.
S-au dus şi temple, bibliotecile-au pierit
şi şcolile Kastaliei la fel. El odihneşte
printre
ruine, cu mărgelele în mână.
Hieroglife, ce-altă dată
nesfârşit
de multe îi spuneau, azi
cioburi colorate,
i se rostogolesc acum,
neauzit
din
mâinile bătrâne, în ţărână...
back
