]
DESPRE
CĂRŢILE LUI
DAN DĂNILĂ
"De la Platon încoace multă lume a crezut în
existența Atlantidei. Dan Dănilă
se numără și
el printre susținători, dar
într-un fel mai aparte. Pentru el Atlantida e o mefaforă.
Atlantida este poezia care stă „scufundată”
în oceanul lumii acesteia și în fiecare dintre noi.
Admir mai întâi dimensiunea metaforică
a mesajului transmis încă din tiltul acestui volum care
este, cu siguranță, printre cărțile
de poezie cele mai bune apărute în ultima vreme. „Atlantida
există” (Editura Limes, Cluj-Napoca, 2011) este a opta
carte a poetului (toate scrise în limba română, deși
trăiește în Germania din 1990).
Ajuns la deplinătatea maturității
creatoare de la volumul precedent, „50 de poeme”, după un
travaliu poetic exersat și ca traducător,
cu „Atlantida există”, Dan Dănilă
realizează o schimbare în sintaxa discursului său
poetic, combinând, sub aparența
unei „lejere comunicări”, sensibilitatea poetică spontană
și instinctivă cu cerebralitatea
lucidă, mai mult reflexivă decât
livrescă. Și-a propus transformări
în „tehnologia” poetică cu poeme în proză
în care lirismul străbate pe alte canale
și are alte „coduri”. Imaginarul poetic e fie panoramic, fie în detaliu
și fiecare „formă” a lui se
completează reciproc una pe alta.
Dan Dănilă
a ajuns să nu mai aibă prejudecăți
prozodice sau de abordare poetică, știe
să-și tempereze patetismul cu
totul elegiac sau reflexiv restabilind echilibrul poetic. Nu știu
ce poeme să recomand din această
carte, pentru că în întregime cartea e o reușită.
Cititorul se convinge cu ușurință
că „Atlandida” chiar „există”.
Silviu Guga, Algoritm literar nr. 5 / 2012
"Dan Dănilă este un poet foarte interesant pe care eu reuşesc să-l descopăr abia la cea de-a opta carte de poezie, deşi sînt un ins care încearcă pe cît poate să se ţină la curent cu mersul literelor la români. Pentru situaţia ca atare însă, poate, nu sînt doar eu vinovat, ci şi contextul anilor tranziţiei. Plecat din România în Germania încă din 1990, poetul a debutat aici în 1993, în plină efervescenţă politică, ca să spun aşa, cînd literele erau foarte greu vizibile. Ca să nu mai spun că, la peste douăzeci de ani de la schimbare, nu avem încă o reţea naţională de difuzare, altfel încît găsirea unei cărţi ori ţine de noroc, ori e o adevărată aventură. În fapt, am această carte în mînă doar datorită faptului că cyberspaţiul a reuşit la un moment dat să ne facă legătura. Următoarele cărţi le-a publicat tot în ţară, laolaltă cu un număr de traduceri din germană şi franceză, în general din autori „grei” şi dificili, dacă ar fi să ne gîndim doar la Rainer Maria Rilke sau François Villon.
La cel de-al optulea volum de poezie, Dan Dănilă mi se pare un poet puternic, pe deplin format, care nu scrie doar din talent nativ – pe care îl are cu prisosinţă – ci şi dintr-o solidă cultură poetică asimilată în cel mai natural mod cu putinţă. Nu mă miră că a ales, de pildă, să traducă Rilke – nu mă refer aici la anumite ecouri din poezia marelui austriac, citate livreşti pînă la urmă, ci la o vizibilă consubstanţialitate a formulelor lirice. Însă nu doar din aceste motive mi-a plăcut cartea lui Dan Dănilă, ci şi dintr-unul care ţine de obsesiile noastre comune, Orientul, Mediterana, probabil mările calde, chiar şi mările amniotice, şi culturile vechi în general.
Mă gîndeam ce să citez, astfel încît cuvintele mele de întîmpinare să aibă acoperire. După mai multe ezitări şi răzgîndiri, optez pentru Final, poemul de la capătul cărţii: „Moartea din poem şi din imperiul vieţii / ca o rimă rară la un ultim vers. Dintr-o / dată totul s-a şters, s-a întors în călimară. / Ereţii pe cer rescriu definiţia unui zbor / fără pradă, tot ce clădim visează să cadă / cu zgomot asurzitor. Moartea omului de / zăpadă cheamă florile de cireş, cei aleşi / îşi coboară privirile să nu vadă când ieşi. / Mai uşor e să povesteşti visul decât viaţa / cu faţa întoarsă spre sine, când te iubeşti / într-o farsă reinventând paradisul. E bine / să creşti între unităţi de măsură, printre / animale materne cu puii în gură. La ţară / e moartea uşoară, e viaţa mai viaţă afară, / abia apoi să citeşti cum se iese elegant din / poveşti şi să-ţi pese. Scrii rimat dacă poţi, / rima dă plopilor soţ, te leagă de cuvinte. / O ierţi mai uşor dacă e rea sau te minte”.
Acum, dacă tot ne-a înlesnit cyberspaţiul întîlnirea, va trebui să caut şi celelalte cărţi de poezie ale lui Dan Dănilă – şi măcar traducerile din Rilke, desigur! Da, Atlantida există!
Liviu Antonesei, Timpul, Iaşi, sept. 2011
"Dan Dănilă propune cititorului timpul meditaţiei
asupra marilor teme ale existenţei, pentru care nu
mai avem timp de contemplare. Un anume duh al
dozării, o „facultate” creatoare pur şi simplu,
fac să răzbată personant spre cititor orizonturi,
imagini neobişnuite, atitudini, înclinări şi
accente proprii. Poetul ştie bine cîte zile şi
nopţi îi trebuie pentru a traversa Universul care
se contractă sau se dilată, cît cer îi trebuie
pentru albastru, cîte ciuturi pentru fîntîna pe
care toate gurile însetate o părăsesc, cîte ramuri
noi pentru verdele din capătul livezii, cîte
întrebări pentru umbrele albe din zări, cîte boabe
de nisip pentru insula pustie. Tocmai de aceea
doreşte cu disperare să facă ordine în lumea
aceasta ca o iubită care uită prea repede. Dan
Dănilă scrie ca şi cum ar cînta. Lire sînt poemele
înseşi. Şi ce muzică poate fi mai frumoasă decît
cîntarea încîntărilor de metafore? Sentimentele,
îndoielile, nedumeririle, pasiunile, întrebările,
puritatea adesea miraculoasă, timpul incert,
caleido-scopic, masa
impulsurilor întîmplătoare, toate dau un spectacol
concertant, sub ele şi dincolo de ele stăruie
armătura unui tipar despre care se poate vorbi în
superlative: „Căutând o lumină care mi-a scăpat
ieri / altădată şi mi s-a rostogolit la picioare /
fără zgomot ca o pisică orbitor de albă. / Nu eu
aş fI scos-o din anonimat, ci ea / pe mine, fiind
mai dinainte prin lumea / noastră, martor
imparţial al adumbririi. / Cu o anumită graţie a
iubirii de sine în / orice
oglindă, oricât de mată, aproape/ oarbă la
gesturile chemătoare ale unui / jongleur cu
făclii.” (Atlantida există,
Editura Limes, Cluj 2011)
Maria Diana POPESCU,
Agero, Stuttgart, 14 iulie 2011
"Elegii, în fond, poemele lui Dan Dănilă spun
povestea omului, pendulând între glorie şi
nimicnicie, apoteoză şi mizerie, măreţie şi
decădere, dar şi povestea sinelui marcat de
sentimentul timpului, de frisonul înstrăinării, de
sastiseala de toţi şi de toate, de dorul
comunicării tainice, simple şi profunde cu
aproapele... Alteori epicul confiscă întreg
spaţiul poemului, care devine loc al confesiunii
totale, dezarmant de sincere, de fără protecţie.
În toate aceste ipostaze, poemele lui Dan Dănilă
sunt ziceri salvatoare, căci sunt înzestrate cu
puterea misterioasă de a resuscita frânturi
dintr-un ţinut fascinant, scufundat în memorie".
(Atlantida există, Editura Limes, Cluj 2011)
Mircea PETEAN, site-ul
Editurii Limes, 4 iulie 2011
"Pentru Dan Dănilă, expresia plastică e aidoma
unor cristale pe care le simte „cu porii şi
limba”, de care auzi doar „în tratatele de
arhitectură sau în cărţile de poveşti” (ca în
poemul Ultima Thule). Această ambivalenţă îl
păstrează pe poet, până la sfârşitul lecturii,
într-o zonă enigmatică, în care o anume geometrie
sau fizică paradoxală a textului generează o
senzitivitate intensă şi oarecum frustă, de natură
însă să declanşeze o imediată legătură cu
cititorul, generând neaşteptate resurse de
simpatii. Rezultatul
acestui joc de-a intimitatea poetică,
autor-cititor, este însă în favoarea discreţiei,
obiectivităţii şi distanţei, ceea ce conferă
poemelor senzaţia de ambivalenţă ermetică de care
vorbeam. Odată depăşite
însă aceste obstacole, cititorul descoperă un
spaţiu poetic mai larg pe interior decât părea pe
dinafară, locusuri privilegiate, „paradisuri” în
care părţi ale lumii încă nu se vor fi disociat."
Horia DULVAC, Omniscop, 3
iunie 2011
...„Oferta poetică a volumului e substanţială. Nu
copleşeşte prin amploare, atrage prin expuneri şi
formulări ingenioase. Poate prilejui publicului,
care a parcurs cartea, încă surprize. Spaţiul
între textul de început, întitulat „Poemul", şi
ultimul vers al poeziei finale „Epigon" ţine în
rezervă amănunte neobservate la prima lectură.
Multe pot fi desprinse din versurile situate
într-o largă acoladă. Ea este deschisă de poemul
„Inscripţie", debutând cu cuvintele „Doamne, m-am
săturat de..." (p. 25), şi încheiată de
„Inscripţie II", având începutul „Aş vrea să nu
mai vorbim despre..." (p. 49).
Caracteristica poemelor din volumul recent este
sobrietatea lor. Ele nu apelează la o gesticulaţie
bătătoare la ochi. Anecdoticul este redus. Găsim
doar puţine localizări, şi cele peste care dăm,
mai mult trebuiesc ghicite, deduse din context,
decât recepţionate ca repere franc numite,
identificabile cu uşurinţă.
Sibiul e mai puţin prezent decât în alte volume de
versuri ale lui Dan Dănilă, o reacţie relativ
firească, decurgând din dezechilibrul provocat de
faptul că dânsul se află de două decenii departe
de oraşul său natal. (Domiciliat în Germania, Dan
Dănilă este la distanţă, în ciuda revenirilor, a
vizitelor legate de circumstanţe familiale).
Poetul schiţase cândva (în volumul de debut)
raportul vădit unilateral dintre el şi locul de
baştină. Citez: „Oraşul pe care-1 port într-un
cufăr / şi nu-mi trimite carte" („Oraşul" în
volumul „Dintr-un sertar", Editura Thausib, Sibiu,
1993, p. 65).”
Joachim WITTSTOCK,
15 Iunie 2010, Laudatio la
obţinerea premiului „Cercul
literar de la Sibiu” al U.S.R.
Filiala Sibiu pentru volumul „50 de poeme”
“Pe Dan Dănilă nu prea îl prinde gravitatea şi
totuşi o practică. El dă impresia unei pudori
care-l opreşte să facă tumbe cînd îi vine să le
facă. Uneori se apucă să scrie cu rimă şi ritm,
deşi este evident că ele îl constrîng să îşi
prefacă adevărata natură. Nu că n-ar şti să le
utilizeze, în general Dan Dănilă este un poet
tehnic, bine şcolit, capabil să adopte orice
variantă de discurs. Capabil de poezie densă, deşi
fără mare anvergură, autorul celor 50 de poeme,
relativ scurte toate, mai trînteşte uneori cîte-o
dulcegărie, cînd îşi aduce aminte de lirism, însă
în general controlează bine textul şi, cînd uită
că vrea să emoţioneze, chiar emoţionează…”
(50 de Poeme, Editura Timpul, Iaşi 2009)
Horia GÂRBEA, Luceafărul
de dimineaţă
Nr. 25-26 / 2010
"...Recentul volum, limitat la 50 de poeme (Ed.
Timpul), atestă preferinţa lui pentru forma
îngrijită, în care nu aduce noutăţi faţă de ceea
ce ştiam. El se mişcă lejer în cerinţele unui
tipar clasic, de o anume migală formală, de un
anume meşteşugărism care poate constrânge. Dar nu
la el, decît că rima fiindu-i adesea inspirată de
cuvântul relaţionat, obligându-l la noi stăpâniri
lexicale, altfel ignorate..."
(50 de Poeme, Editura Timpul, Iaşi 2009)
Titu POPESCU, Jurnalul
literar Nr. 1-6 / 2010
"Dan Dănilă e un poet scrupulos şi elaborat, cu o
caligrafie suavă, înflorită cu subtilităţi care
urmăreşte trecerea timpului într-un ritm propriu,
din exil, încercând, pe de altă parte, să rămână
pe coordonatele liricii româneşti. Traducător
atent din lirica germană (Rilke, Georg Scherg,
Wolf von Aichelburg) şi franceză (Francois Villon)
el se află la al şaselea volum personal.
Calendarul poetic dă expresie unei mitologii
personale extrasă din experienţa unui călător prin
timp şi anotimpuri, a unui rătăcitor melancolic
prin alte spaţii culturale cu care ne face
cunoştinţă:(....)"
(Calendar poetic, Editura BrumaR 2006)
Gheorghe MOCUŢA, ARCA nr.
4,5,6 / 2008
„Nu ştiu ce ai da ca să îţi recapeţi / vechea
credinţă – la loteriile vieţii / naivi acei ce
doar speranţe câştigă”, scrie Dan Dănilă în primul
poem al recentului său volum, Calendar poetic,
apărut în toamna lui 2006, la Editura timişoreană
BrumaR. Editorul Robert Şerban a dat celor 68 de
pagini cuprinzând 56 de texte, o excelentă
prezentare grafică, la care ilustraţia pentru
copertă, aparţinând şi ea autorului, aduce un plus
de gust artistic. „Preferi răspunsului întrebarea
/ la care doar inima îndrăzneşte / într-o
fabuloasă insomnie […] / preferi răspunsului
întrebarea / iar absintului privighetoarea”
Percepţia limitelor cărnii şi sângelui, ca
o adiere de teamă adumbrind conştiinţa, frisonează
adânc luciditatea poetică trează analizându-şi
devenirea, transfigurarea, mântuirea prin cuvânt,
regăsirea în patria literei: „în trup alungat
dintr-o celulă / în alta, ignoram ieşirea – / doar
carne, doar întrebare / alergând spre ispitele
zilelor…”, sau: „precum cărţile noi – coperţi
uşoare / te cuprind între răsărit şi amurg, / îţi
măsoară împrejurul carnal / răsfoindu-ţi toate
obsesiile / şi te răstignesc printre piscuri / de
cuvinte”, sau: „dacă ai auzi deodată atomii, / cum
toarce materia în sânge, / viaţa ta, un fruct prea
înalt // ar curge râuri prin cărţile iubite”, sau:
„eu am văzut templul din carne ivit / precum viaţa
care ţâşneşte din stâncă / cu nădejdea mai subţire
ca firul de aţă / lângă apa iordanului când m-am
oprit”. Aflat încă aproape
de cumpăna apelor vieţii, uşor trecut de 50 de ani
– dedicaţia tipărită pe volum: pentru Stela este a
unui proaspăt bunic pentru nepoata sa dintâi –
poetul Dan Dănilă, membru al Uniunii Scriitorilor
din România, ne dăruieşte prin Calendar poetic cea
mai bună carte a sa de versuri de până acum.
Anamnezele poetice ale volumului sunt consistent
înstărite cu substanţă lirică. Discursul poetic,
al vastităţii amintirii calme, are liniştea
înţeleaptă a echilibrului regăsit. Speranţă,
iubire, credinţă neabătută în cuvânt, topesc
tristeţea şi suferinţa în arome adânci, de vinuri
vechi, putere liniştită: „fabrica de martiri intră
în schimbul trei - / mă duc să dorm pe atolul
pustiu / cu plaje fosforescente din solzi de
peşte, / mă duc să înot printre delfinii /
albaştri, nemeritaţii noştri prieteni…”, sau: „eu
îi trimit file aproape albe, desene în creion
(pixul curge) / şi pentru că nu-mi place politica
/ uneori câte un poem scurt, ca o implozie…”.
O temă insolită pentru un poet tratează Dan
Dănilă, traducerea de texte, din preocupările
literare ale autorului acestor versuri care a
transpus în româneşte câteva volume din Villon,
Rilke, Georg Scherg, Wolf von Aichelburg: „să
explici gustul curmalelor / unor mâncători de
cireşe / sau nevăzătorilor, simfonia / unui tablou
de el greco”. Sperând că
poetul mă va ierta pentru amestecarea certărilor
de mai sus în textul despre cartea sa, cum şi noi
iertăm greşiţilor noştri dar nu-i lăsăm să uite cu
totul, dăm glas textului unei scrisori deschise pe
care Dan Dănilă o adresează tuturor: „Patrie care
mi-ai ajuns la os, / nu vrei să mai încapi într-un
cuvânt, în tine timpul moare cu folos / când viaţa
e sorbită de pământ // un loc comun de plaiuri şi
noroi / ce îndulceşti blestemele cu graiul, / o
vale cum nu-i alta mai de soi / căci peste tine
se-nfiripă raiul // tu nu răspunzi la întrebări,
le pui / cu fiecare doină fără nume, / iar muntele
pe care astăzi sui / e fundul mării înecat de
spume // în fluiere de os când jubilezi, / morţii
zâmbesc sub holdele de maci; / mă jur pe cerul tău
dar nu mă crezi, / de dor eu strig şi tu departe
taci…”.
(Calendar poetic, Editura BrumaR 2006)
Mihai POSADA, Acum, nov.
2006
..."Dan Dănilă este un bun mînuitor al versului
clasic, al spectacolului liric (fiecare poem este
un mic spectacol), al gîndurilor frumoase doldora
din poemele sale. O anume lehamite a neantului
care ne bate la uşă îi acutizează existenţa.
Neliniştea din cuvinte este de fapt un mod de a
trăi fiecare clipă, chiar de a o savura, la
maximum. Dan Dănilă stie să vadă cu claritate cum
„oglinda lacului se umple de lumină”. Autorul este
bîntuit de o tristeţe optimistă, cum se poate
vedea şi din poemul de încheiere a acestei cărţi:
„Mă voi retrage în insula tăcerii / cît de curînd,
fără prea mult bagaj, / nu am să iau iubită şi
nici paj / ori lucruri scumpe, amăgeli vedenii //
iar biblioteca am lăsat-o în gaj / cînd
mă-ncolţiră rudele averii – / o să-mi adun
bocceaua de curaj / şi voi porni cînd înflori-vor
merii…” (***, p. 58). O
poezie curată, limpede, cum îi stă bine unui poet,
scrie în această carte Dan Dănilă."
(Neliniştea din cuvinte, Editura Galateea,
Königsbrunn 2004)
Emilian MARCU, Convorbiri
Literare, septembrie 2006
"Poeme ale reţinerii delicate, în care hiatul
spunerii invită la colaborare sufletul, îl implică
pe cititorul avizat a relua de cealaltă parte
firul de rezonanţă al poemelor, incitat de
estomparea voită a spunerii, aflată însă dincolo
de o pură abilitate a sugerării. Gratuitatea
mesajului e doar aparentă, ea mascând o
sensibilitate crepusculară, marcată de burgul
medieval al copilăriei, ce transpare mereu în
actul rostirii poematice, inculcat în aluzii
fisurate aidoma celor de pe vechile ziduri.
Dincolo de insinuările acestea ale memoriei
afective, se răsfrâng umbrele eticului, nelipsite,
reverberând în fiecare din poemele cărţii, deşi
modul lor de reflectare îşi menţine atributele
individualului."
(Neliniştea din cuvinte, Editura Galateea,
Königsbrunn 2004)
Andrei ZANCA, Galateea
Nr. 5 / 2004
“Stabilit de ceva timp în Germania poetul şi
pictorul (sau cum doriţi: pictorul şi poetul) Dan
Dănilă, originar din Sibiu (România) şi-a lansat
ultima carte de poezii pe Internet. În acest scop
Domnia Sa şi-a invitat cititorii la eveniment,
fireşte, prin e-mail. Gestul pare donquijotesc dar
nu este. Dimpotrivă. Este un gest temerar şi
pionieresc. Cu o superbă copertă desenată de el
însuşi, cu desene deasemeni originale, ilustrând
cele cincizeci şi trei de poezii din noua sa
carte: “Fals tratat despre seară” Dan Dănilă se
recomandă un artist complex şi un poet oarecum
paradoxal. Poezia sa nu se revendică din moda
zilei, mai precis din poieticele optzeciste,
nouăzeciste, milenariste, sau cu alte cuvinte din
prea mult controversatul postmodernism al
generaţiei sale; opera lui este contemporană
maeştrilor iubiţi, cu alte cuvinte tradiţiei
Poeziei, cum pertinent remarcă unul din criticii
săi, Mihai Posada, după ce observă că «atmosfera
generală pe care o degajă pseudo tratatul vesperal
al lui Dan Dănilă este a delicatei adieri a
amintirii, prin aburul fânului întors de
coarnele melcilor... » Neîndoielnic, pictorul va
fi ştiind că « peisajul este un colţ de natură
văzut printr-un temperament », dar poetul Dan
Dănilă este şi nu este ceea ce am putea numi un
peisagist / respectiv un pastelist. « uitând
chipul visat, fara sa vreau, / am desenat acelasi
copac cu ochi verticali de menestrel ascuns în
coaja lăutei, / cu grijă să aşez undeva aproape /
de umbra cea mai adânca, / lumina cea mai curată,
cum ni se povestea... » Ut pictura poesis... dar
ochii de menestrel, verticali, din coaja lăutei,
adaugă la acestea şi dimensiunea muzicii... În
afara acestor desene în alb-negru văzute pe
sticlă, foarte moderne, nu avem încă nici o
ştiinţă despre tablourile pictorului Dan Dănilă;
ciudat ar fi totuşi că plastica poetului se
absoarbe unei reverii melodice dintr-un plan
secund, iar transparenţa dominatoare a discursului
(“nevoia ardentă deînfăţişare poliedrală”/ Marian
Barbu) vine de departe “nefiind vetustă pentru că
este arhaică”: din Lauda lucrurilor a lui
Lucreţiu, trecând prin Fr. Villon cu “oripilarea
mediului citadin” şi adusă mai aproape de noi pâna
la Rilke şi Blaga (acelaşi Marian Barbu). A-i
stabili totuşi zei tutelari unici unui poet clar
exprimat şi aproape definitiv (încă de pe acum)
precum Dan Dănilă ar fi greu şi destul de riscant.
Căci nu fadoarea în sine, ale acestor invocaţii
pseudo vesperale către destin, face interesul lor,
cât pronunţia clară pe fondul melodic al unei
inimi ardente, palpitând la toate şoaptele,
indicibile, ale universului, într-o rumoare abia
percepută. „Zu Abend mein Herz“ spune undeva Georg
Trakl, un alt poet ce ar putea fi bănuit a fi
desprins din panoplia lecturilor de dimineaţă ale
lui Dan Dănilă. Naşterea poeziei nefiind neapărat
(şi cum se mai crede încă) un chip al serii...
“Întâi am bătut ţintele negre cu inima grea / căci
gustul lor ruginiu era al eşecului; sprijinit în
rama de lemn de molid / trăgeam cu cleştele pânza
aspră de in, / dar mai fină decât orice cămaţă de
rege cruciat îngenunchiat în zori...”(...) “şi
încă era dimineaţă”. Tonul este al înserării de
dimineaţă dacă ne este permis, al preştiinţei
deci. Iar din toţi “maeştrii iubiţi...ai tradiţiei
Poeziei” cel mai precis şi cu iubire exprimat, în
dorul poeziei de acasă, este emblematicul baladist
(şi cerchist sibian) Radu Stanca, “Menestrel: lui
Radu Stanca” fiind, în opinia noastră, una din
cele mai frumoase poezii ale volumului “Fals
tratat despre seară” a cărui unitate stilistica e
în afara oricărei discuţii. “El vine din ţara în
care poezia e iubită, / se plimbă în trăsuri de
lac, salută blând / poporul ce aclamă, iar din
când în când, / împrăştie stihuri în limba
sanscrită // sau coptă, etruscă, avară, tamită /
carelă, suaheli, bengali ori hitită, / latină,
pehlevi, urartu, umilă - / se cântă, se spun, se
şoptesc, se recită // cuvintele lui sunt ca aurul
vechi, / sau muzica veche cu sunet duios, / se
poarta la glezne, la gât şi urechi - / din burgul
acesta e cel mai frumos // şi totuşi el ştie de-o
seară de vineri, / o umbră plutind, de preziceri
urâte: / la negre răspântii l-or prinde cei
tineri / şi îl vor ucide cu pietre şi bâte.”
Ion MURGEANU,
Internet, Site-ul personal,
2003
"(...) Dan Dănilă – poet remarcabil şi cunoscator
adânc al celor două limbi – franceza şi româna, a
realizat o viziune globală a textului, prin prisma
unităţii stilistice, ca şi o acurateţe a
transpunerii în foarte multe cazuri în limba
vorbită. Vivacitatea acesteia din textul lui
François Villon este dată nu numai de mediile
obscure, periferice pe care le-a traversat poetul,
ci de adecvarea limbajelor acestora la ideile
înalt artistice. (...) Actul traducerii lui Dan
Dănilă nu este unul de translaţie – nici ideatică,
nici lingvistică, ci unul de interpretare etajată
a subtilitaţilor conţinute de enunţuri. (...) ţin
să-i avertizez pe cititorii acestei traduceri de
Dan Dănilă că au un text epurat de scame
lingvistice, purtător de mesaje multiple,
comunicarea având, dincolo de fireasca informaţie,
note incitante de receptare – la nivelul
discursului direct, cât mai cu seamă potenţele
discursului de escortă."
(François Villon, Balade, Sibiu 1997)
Marian BARBU, Trăind
printre cărţi, Ed. Fundaţiei Culturale "Ion
D. Sîrbu – Petroşani, 2001
"În vacarmul unor aşa zise creaţii postmoderne,
care troznesc de liminouri şi libidouri, poezia
lui Dan Dănilă (Germania) din volumul Fals tratat
despre seară răsare ca o floare de lotus,
depărtându-se şi înnobilându-se prin ea însăşi.
(...) Întreg eşafodajul liric ascunde nu numai o
stare de spirit luată ca entitate, ci nevoia
ardentă de înfăţişare poliedrală. Există o
răsucire
ideatică, uneori stilistică a poeziei lumii care
vine din epoca lui Lucreţiu (o poezie a
lucrurilor), a oripilării mediului, în special
citadin (ca la Fr. Villon), a incantaţiei de tip
baladesc (ca la sibienii Cercului literar), a
ornamentării expresioniste (de la Rilke la Blaga),
ca şi o definire de Ars poetica."
Marian BARBU, Trăind
printre cărţi, Ed. Fundaţiei culturale Ion D.
Sîrbu – Petroşani, 2001
"Dan Dănilă este un generator de viziuni în spaţii
restrânse, esenţializate. Aceasta atrage lectorul
în co-fraternitate imaginativă, obligat fiind de
scurtime să participe cu propriul său aport
sugestiv şi complinitor. Viziunile sale
concentrate lasă liber jocul sugestivităţii
adăugate. Însuşirea concentrării este
esenţialmente lirică şi presupune un cititor
avizat. O astfel de poezie nu se termină în
tiparul ei prozodic, ea stăruie în vibraţii, în
prelungiri."
Titu POPESCU, Curierul
Românesc, oct. 2000
"Dan Dănilă îsi continuă, cu o pasiune rar
întâlnită, truda de transpunere în română a unor
poeţi de limbă franceză şi germană. El nu este un
traducător ocazional, ci un tălmăcitor daruit cu o
iscusinţă deosebită. Tălmacirile sale oglindesc o
înţelegere profundă a textelor pe care le
prelucrează şi le re-crează în lumina unei iubiri
admirative a universului fiecărui poet tradus, dar
niciodată trădat. După exceptionalul Villon şi
volumul de versuri al lui Wolf von Aichelburg, Dan
Dănilă ne dăruie acum o bogată culegere, bine
aleasă şi armonic alcătuită, din Rilke. Lucrare ce
arata un simţ subtil şi frumos cumpănit al ambelor
limbi şi măiestria tălmacitorului în a găsi
modalităţi surprinzătoare de ascultare şi redare a
tonalităţilor poeziei lui Rilke."
Alexandru LUNGU, Argo nr.
19, Bonn 1999
"Prin a treia sa culegere de versuri, Fals tratat
despre seară (Ed. Hermann, Sibiu 1980, 80 pp.) –
Dan Dănilă, asemenea unui călător negrăbit şi
contemplativ, îşi urmează drumul deschis de el
însuşi prin şi printre cuvinte. Lipsită de
mimetisme şi accente zgomotoase, poezia sa
transcrie vibraţiile iscusit orchestrate ale unui
melos lăuntric. Tonuri elegiace, presărări
ironice, modulări meditative, sunete ale unui timp
vetust, acorduri exclamative – devin, în lumina
blândă a acestui melos, un concert transparent şi
unitar."
Alexandu LUNGU, Argo
nr.17, Bonn 1998
"Ritmul perfect şi timbrul fără asperităţi tonale
fac dovada unei ştiinţe a versului – veche, ce-i
drept, ca şi incantaţiile arhaice – ce îi
caracterizează deopotrivă şi versurile libere,
albe, moderne, în care sunt prezente rima
interioară, aliteraţia, calamburul, prin care
armoniile discursului liric dobândesc o savoare
aparte. (...) Atmosfera generală pe care o degajă
pseudotratatul vesperal al lui Dan Dănilă este a
delicatei adieri a amintirii, prin aburul fânului
întors încet de coarnele melcilor. Opera lui este
contemporană maeştrilor iubiţi, cu alte cuvinte,
tradiţiei eterne a Poeziei. (...) Deprins cu
lucrul trainic, meticulos şi răbduriu, la şevalet
şi miniatura pictată după vechile tratate
renascentiste, Dan Dănilă ştie ca "peisajul este
un colţ de natură văzut printr-un temperament".
(...) în fapt, avem de a face cu un volum de
elegii în care austeritatea, lipsa stridenţelor
"promoţionale" pro domo şi a funambulărilor
lingvistice la modă atestă înclinaţii mai puţin
publicitare şi mai mult mărturisitoare, facând
nota curajului virilităţii poetice.”
(Fals tratat despre seară, Sibiu 1998)
Mihai POSADA, Poesis nr.
11-12, Satu Mare, 1998
"Dan Dănilă este – prin spirit şi rigoare – cel
mai stancian bard al seducţiilor cibiniene. Sunt
sigur că şi îndepărtarea lui în zările exilului
i-a acutizat simţirea dureroasă a oraşului pierdut
(...) De aceea, reperele topografice rememorate i
se arată ca melodice efigii: o stradă (...),
parcul (...), tramvaiul (...), zidurile marcate de
vreme (...), miraculoasa metereză (...),
reconfortarea întregului într-o macheta vetustă
(...). Pe reliefurile caselor mineralizate, sub
ochii înalţi deschişi ai acoperişurilor, pe
curburile de ceaţă ale podurilor, în timpi aburiţi
ca dimineţi cu pâine, oraşul gâlgâie neistovit
tropote aeriene de baladă. (...). Un summum liric
al toposului sibian, definitivat ca o inscripţie,
este poemul Cibinium, prin care – ne place să
credem – Dan Dănilă a dobândit cetăţenia de onoare
în areopagul prezidat în eternitate de cel ce
fusese cel mai frumos din oraşul acela – Radu
Stanca.
Titu POPESCU, Sibiu,
album sentimental, Ed. Casa şi Triton, 1998
"Dan Dănilă îşi converteşte ineditul viziunilor,
trăirilor şi rememorărilor în eufonii verbale de o
cristalină transparenţă. Pregnanţa imageriei în
registrul ei cromatic şi plastic vădeşte şi ea o
capacitate nebănuită de înmlădiere a limbii
române. Ironia sau umorul, melancolia sau uimirea
caligrafiază o rostire delicată, subtilă sau
nostalgic-resemnată."
Ştefan STOENESCU, Fals
tratat despre seară, coperta IV, 1998
“Dan Dănilă are toate şansele de a deveni un
maestru romantic al zilelor noastre. Poezia lui
aspiră la o tăietură impecabilă ce evidenţiază
formal stringenţa exprimării. Totul i se
potriveşte de minune într-un tipar ritualizat de
talentul lui dincolo de îndoială. El concepe
versul ca alteritate purificată a sufletului,
şi-atunci îl investeşte cu valoare valutară – o
emblemă şi un simbol de schimb. Lucrat cu o migală
ce lasă ineditul să surprindă şi să uimească,
acest vers devine eşantion de poeticitate, cu un
desfrîu disciplinat de sonuri, culori şi mirosuri
tari, ameţitoare. Poezia lui devine un recital de
virtuozităti formale.”
Titu POPESCU, Jurnalul
Literar nr. 1-2, Bucureşti 1998
"Este vorba de o traducere liberă în echivalările
ei metaforice, dar păstrând structura formală a
originalului – de ritm, rimă şi alcătuire
strofică. Înăuntrul acestui tipar, Dan Dănilă
transpune o strofă şi nu neapărat versuri, fiindcă
întregul îi serveste mai bine repoetizarii lui
Villon în limba româna, îi redă mai conturat
patosul jovialitaţii lui reflexive şi al
melancoliei lui bravate. Înăuntrul tiparului
strofic – respectat, după cum arătam – Dan Dănilă
urmăreşte scurgerea semantică a originalului în
fluenţe ale limbii române, dar nu pierde din
vedere inversări tipic villoneşti, şi nici
exclamatiile caracteristice semiologiei medievale.
Muzicalitatea acestei poezii trubadureşti este
atent transplantată în noua cheie lingvistică şi
nu putem decât sa-i admiram ingeniozitatea cu care
a făcut-o. De aceea, versiunea de acum are un aer
de independenţă poetică, dar fără ca prin aceasta
sa trădeze originalul, pare de sine stătătoare
deşi ne recheamă mereu în memorie ecourile
inconfundabile ale lui François menestrelul.
Bravada lui Villon o regăsim mai atenuată,
filtrată prin sufletul melancolic-tandru al
traducătorului. Au fost eliminate unele forme mai
zgronţuroase, ţinând de datarea medievala a
originalului, lustruite acum în formulări
curgătoare impecabile, lucrate cu migală de
givaergiu."
(François Villon, Balade, Sibiu 1997)
Titu POPESCU, Jurnalul
Literar, nr. 35-42, Bucureşti, 1997
"O carte de înaltă excepţie, rod al unei munci
pluridimensionale (poetice, lingvistice,
spirituale şi istorice) : François Villon, Balade,
ediţie bilingvă, în româneşte de Dan Dănilă – a
apărut în vara aceasta la Sibiu, sub egida
editurii Hermann, dar în regia autorului şi
într-un tiraj de 200 exemplare. (...) Dan Dănilă
are un simţ ascuţit pentru a auzi şi capta
sunetele înflorite ale cuvintelor, dar şi putinţa
de a dezghioca verbul şi a face văzuţi sâmburii
săi uneori oculţi sau subtextuali. Tălmăcirea din
Villon arată aplicarea acestor însuşiri şi la
franceza veche. Se ajunge astfel nu la o simplă
"traducere" a versurilor, ci la transpunerea fără
cusur a unei "lumi" poetice."
Alexandru LUNGU, Argo nr.
16, Bonn 1997
(...) „voi reafirma cele sugerate în mai multe
rânduri deja: volumul de traduceri din Villon
datorat lui Dan Dănilă constituie o reuşită
incontestabilă, mult meritoasă, a cărei continuare
(promisă de traducător), la acelaşi nivel, o
asteptăm cu legitimă nerăbdare.“
(François Villon, Balade, Sibiu 1997)
Tudor IONESCU, Steaua nr.
9-10, Cluj 1997
"(...) Dan Dănilă – să remarcăm de pe acum – a
tradus bine, adică cu tact şi simţ totodată pentru
fidelitatea textuală şi atmosfera spirituală a
poeziilor. Aceasta se poate ilustra din prima
strofă a uneia dintre cele mai cunoscute poezii
ale lui Aichelburg : Cuvintele. Melodia limbii,
fidelitatea textuală, precizia enunţului, nu lasă
nimic de dorit. (...) Aceasta este o transpunere
impecabilă, care apreciază just originalul, din
orice punct de vedere şi nu forţează deloc limba
traducerii."
(Wolf von Aichelburg, Gedichte/Poezii, Ed.
Hermann, Sibiu 1996)
Hans BERGEL,
Suedostdeutsche Vierteljahresblaetter nr. 2/1996,
München
"Transpunerea în româneşte a lui Dan Dănilă, pe
care o aveţi în faţă, făcând uz într-o măsură
foarte redusă de libertăţile legitime al
traducătorului, reuneşte un grad înalt de
apropiere – în totalitatea ei fiind o realizare de
valoare egală, pe care Aichelburg deja o aprobase.
Un cunoscător al operei şi un bilingv va şti să
aprecieze şi să-i multumească traducătorului."
Georg SCHERG, prefaţă la
Wolf von Aichelburg, Gedichte
/ Poezii, Ed.
Hermann, Sibiu 1996
home