"Dan Dănilă îşi converteşte ineditul viziunilor, trăirilor şi rememorărilor în eufonii verbale de o cristalină transparenţă. Pregnanţa imageriei în registrul ei cromatic şi plastic vădeşte şi ea o capacitate nebănuită de înmlădiere a limbii române. Ironia sau umorul, melancolia sau uimirea caligrafiază o rostire delicată, subtilă sau nostalgic-resemnată."
Ştefan
STOENESCU,
Fals tratat despre seară, coperta IV, 1998
Titu
POPESCU,
Sibiu,
album sentimental, Ed. Casa
şi Triton, 1998
"Prin
a treia sa culegere de versuri, Fals tratat despre seară (Ed. Hermann, Sibiu
1980,
Alexandu
LUNGU,
Argo nr.17, Bonn 1998
"În
vacarmul unor aşa zise creaţii postmoderne, care troznesc de liminouri
şi libidouri,
poezia lui Dan Dănilă (Germania) din volumul Fals tratat despre seară răsare ca o
floare de lotus, depărtându-se
şi înnobilându-se prin ea însăşi. (...) Întreg
eşafodajul liric ascunde nu numai o stare de spirit luată ca entitate, ci nevoia ardentă
de înfăţişare poliedrală. Există o răsucire ideatică, uneori stilistică a poeziei lumii
care vine din epoca lui Lucreţiu (o poezie a lucrurilor), a oripilării mediului, în
special citadin (ca la Fr. Villon), a incantaţiei de tip baladesc (ca la sibienii Cercului
literar), a ornamentării expresioniste (de la Rilke la Blaga), ca
şi o definire de Ars
poetica."
Marian
BARBU,
Trăind printre cărţi, Ed. Fundaţiei culturale Ion D. Sîrbu Petroşani, 2001
"O
carte de înaltă excepţie, rod al unei munci pluridimensionale (poetice, lingvistice,
spirituale
şi istorice) : François Villon, Balade, ediţie bilingvă, în
româneşte de Dan Dănilă a apărut în vara aceasta la Sibiu, sub egida editurii
Hermann, dar în regia autorului
şi într-un tiraj de 200 exemplare. (...) Dan Dănilă are
un simţ ascuţit pentru a auzi
şi capta sunetele înflorite ale cuvintelor, dar
şi putinţa
de a dezghioca verbul
şi a face văzuţi sâmburii săi uneori oculţi sau subtextuali.
Tălmăcirea din Villon arată aplicarea acestor însuşiri
şi la franceza veche. Se ajunge
astfel nu la o simplă "traducere" a versurilor, ci la transpunerea fără cusur a
unei "lumi" poetice."
Alexandru
LUNGU,
Argo nr. 16, Bonn 1997
Georg
SCHERG,
Ritmul
perfect şi timbrul fără asperităţi tonale fac dovada unei ştiinţe a versului veche,
ce-i drept, ca şi incantaţiile arhaice ce îi caracterizează
deopotrivă şi
versurile libere, albe, moderne, în care sunt prezente rima interioară, aliteraţia,
calamburul, prin care armoniile discursului liric dobândesc o savoare aparte.
(Fals tratat despre
seară, Sibiu 1998)
Mihai
POSADA,
Poesis nr. 11-12, Satu Mare, 1998
Titu
POPESCU,
Jurnalul Literar nr. 1-2, Bucureşti 1998
"(...) Dan Dănilă – să remarcăm de pe acum a tradus bine, adică cu tact şi simţ totodată pentru fidelitatea textuală şi atmosfera spirituală a poeziilor. Aceasta se poate ilustra din prima strofă a uneia dintre cele mai cunoscute poezii ale lui Aichelburg : Cuvintele. Melodia limbii, fidelitatea textuală, precizia enunţului, nu lasă nimic de dorit. (...) Aceasta este o transpunere impecabilă, care apreciază just originalul, din orice punct de vedere şi nu forţează deloc limba traducerii."
Hans
BERGEL,
(...) voi reafirma cele sugerate în mai multe rânduri deja: volumul de traduceri din Villon datorat lui Dan Dănilă constituie o reuşită incontestabilă, mult meritoasă, a cărei continuare (promisă de traducător), la acelaşi nivel, o asteptăm cu legitimă nerăbdare.
(François Villon, Balade, Sibiu 1997)
Tudor IONESCU, Steaua nr. 9-10, Cluj 1997
"(...) Dan Dănilă poet remarcabil şi cunoscator adânc al celor două limbi franceza şi româna, a realizat o viziune globală a textului, prin prisma unităţii stilistice, ca şi o acurateţe a transpunerii în foarte multe cazuri în limba vorbită. Vivacitatea acesteia din textul lui François Villon este dată nu numai de mediile obscure, periferice pe care le-a traversat poetul, ci de adecvarea limbajelor acestora la ideile înalt artistice. (...) Actul traducerii lui Dan Dănilă nu este unul de translaţie nici ideatică, nici lingvistică, ci unul de interpretare etajată a subtilitaţilor conţinute de enunţuri. (...) ţin să-i avertizez pe cititorii acestei traduceri de Dan Dănilă că au un text epurat de scame lingvistice, purtător de mesaje multiple, comunicarea având, dincolo de fireasca informaţie, note incitante de receptare la nivelul discursului direct, cât mai cu seamă potenţele discursului de escortă."
(François Villon, Balade, Sibiu 1997)
Marian
BARBU,
Trăind printre cărţi, Ed. Fundaţiei Culturale "Ion D. Sîrbu-Petroşani, 2001
(François Villon, Balade, Sibiu 1997)
Titu
POPESCU,
Jurnalul Literar, nr. 35-42, Bucureşti, 1997
"Dan Dănilă îsi continuă, cu o pasiune rar întâlnită, truda de transpunere în română a
unor poeţi de limbă franceză şi germană. El nu este un traducător ocazional, ci un
tălmăcitor daruit cu o iscusinţă deosebită. Tălmacirile sale oglindesc o înţelegere profundă a textelor pe care le prelucrează şi le re-crează în lumina unei iubiri
admirative a universului fiecărui poet tradus, dar niciodată trădat.
Alexandru
LUNGU,
Titu
POPESCU,
Curierul Românesc, oct. 2000
Stabilit
de ceva timp în Germania poetul şi pictorul
Ion
MURGEANU, 2003
"Poeme ale reţinerii delicate, în care hiatul spunerii invită la colaborare sufletul, îl implică pe cititorul avizat a relua de cealaltă parte firul de rezonanţă al poemelor, incitat de estomparea voită a spunerii, aflată însă dincolo de o pură abilitate a sugerării. Gratuitatea mesajului e doar aparentă, ea mascând o sensibilitate crepusculară, marcată de burgul medieval al copilăriei, ce transpare mereu în actul rostirii poematice, inculcat în aluzii fisurate aidoma celor de pe vechile ziduri. Dincolo de insinuările acestea ale memoriei afective, se răsfrâng umbrele eticului, nelipsite, reverberând în fiecare din poemele cărţii, deşi modul lor de reflectare îşi menţine atributele individualului."
(Neliniştea din cuvinte, Editura Galateea, Königsbrunn 2004)
Andrei ZANCA, Galateea Nr. 5 / 2004
... "Dan Dănilă este un bun
mînuitor al versului clasic, al spectacolului liric (fiecare poem este un mic
spectacol), al gîndurilor frumoase doldora din poemele sale. O anume lehamite a
neantului care ne bate la uşă îi acutizează existenţa. Neliniştea din cuvinte
este de fapt un mod de a trăi fiecare clipă, chiar de a o savura, la maximum.
Dan Dănilă stie să vadă cu claritate cum „oglinda lacului se umple de lumină”.
Autorul este bîntuit de o tristeţe optimistă, cum se poate vedea şi din poemul
de încheiere a acestei cărţi: „Mă voi retrage în insula tăcerii / cît de curînd,
fără prea mult bagaj, / nu am să iau iubită şi nici paj / ori lucruri scumpe,
amăgeli vedenii // iar biblioteca am lăsat-o în gaj / cînd mă-ncolţiră rudele
averii – / o să-mi adun bocceaua de curaj / şi voi porni cînd înflori-vor merii…”
(***, p. 58).
O poezie curată, limpede, cum îi stă bine unui poet, scrie în această carte Dan
Dănilă."
(Neliniştea din cuvinte, Editura Galateea, Königsbrunn
2004)
Emilian MARCU, Convorbiri Literare,
septembrie 2006
„Nu ştiu ce ai da ca să îţi
recapeţi /
vechea credinţă – la loteriile vieţii /
naivi acei ce doar speranţe câştigă”, scrie Dan Dănilă în primul poem al
recentului său volum, Calendar poetic, apărut în toamna lui 2006, la Editura
timişoreană BrumaR. Editorul Robert Şerban a dat celor 68 de pagini cuprinzând
56 de texte, o excelentă prezentare grafică, la care ilustraţia pentru copertă,
aparţinând şi ea autorului, aduce un plus de gust artistic.
„Preferi răspunsului întrebarea / la care doar inima îndrăzneşte / într-o
fabuloasă insomnie […] / preferi răspunsului întrebarea / iar absintului
privighetoarea”
Percepţia limitelor cărnii şi sângelui, ca o adiere de teamă adumbrind
conştiinţa, frisonează adânc luciditatea poetică trează analizându-şi devenirea,
transfigurarea, mântuirea prin cuvânt, regăsirea în patria literei: „în trup
alungat dintr-o celulă / în alta, ignoram ieşirea – / doar carne, doar întrebare
/ alergând spre ispitele zilelor…”, sau: „precum cărţile noi – coperţi uşoare /
te cuprind între răsărit şi amurg, / îţi măsoară împrejurul carnal /
răsfoindu-ţi toate obsesiile / şi te răstignesc printre piscuri / de cuvinte”,
sau: „dacă ai auzi deodată atomii, / cum toarce materia în sânge, / viaţa ta, un
fruct prea înalt // ar curge râuri prin cărţile iubite”, sau: „eu am văzut
templul din carne ivit / precum viaţa care ţâşneşte din stâncă / cu nădejdea mai
subţire ca firul de aţă / lângă apa iordanului când m-am oprit”.
Aflat încă aproape de cumpăna apelor vieţii, uşor trecut de 50 de ani –
dedicaţia tipărită pe volum: pentru Stela este a unui proaspăt bunic pentru
nepoata sa dintâi – poetul Dan Dănilă, membru al Uniunii Scriitorilor din
România, ne dăruieşte prin Calendar poetic cea mai bună carte a sa de versuri de
până acum. Anamnezele poetice ale volumului sunt consistent înstărite cu
substanţă lirică. Discursul poetic, al vastităţii amintirii calme, are liniştea
înţeleaptă a echilibrului regăsit. Speranţă, iubire, credinţă neabătută în
cuvânt, topesc tristeţea şi suferinţa în arome adânci, de vinuri vechi, putere
liniştită: „fabrica de martiri intră în schimbul trei - / mă duc să dorm pe
atolul pustiu / cu plaje fosforescente din solzi de peşte, / mă duc să înot
printre delfinii / albaştri, nemeritaţii noştri prieteni…”, sau: „eu îi trimit
file aproape albe, desene în creion (pixul curge) / şi pentru că nu-mi place
politica / uneori câte un poem scurt, ca o implozie…”.
O temă insolită pentru un poet tratează Dan Dănilă, traducerea de texte, din
preocupările literare ale autorului acestor versuri care a transpus în româneşte
câteva volume din Villon, Rilke, Georg Scherg, Wolf von Aichelburg: „să explici
gustul curmalelor / unor mâncători de cireşe / sau nevăzătorilor, simfonia /
unui tablou de el greco”.
Sperând că poetul mă va ierta pentru amestecarea certărilor de mai sus în textul
despre cartea sa, cum şi noi iertăm greşiţilor noştri dar nu-i lăsăm să uite cu
totul, dăm glas textului unei scrisori deschise pe care Dan Dănilă o adresează
tuturor: „Patrie care mi-ai ajuns la os, / nu vrei să mai încapi într-un cuvânt,
în tine timpul moare cu folos / când viaţa e sorbită de pământ // un loc comun
de plaiuri şi noroi / ce îndulceşti blestemele cu graiul, / o vale cum nu-i alta
mai de soi / căci peste tine se-nfiripă raiul // tu nu răspunzi la întrebări, le
pui / cu fiecare doină fără nume, / iar muntele pe care astăzi sui / e fundul
mării înecat de spume // în fluiere de os când jubilezi, / morţii zâmbesc sub
holdele de maci; / mă jur pe cerul tău dar nu mă crezi, / de dor eu strig şi tu
departe taci…”.
(Calendar poetic, Editura BrumaR
2006)
Mihai POSADA, România
liberă, nov. 2006
"Dan Dănilă e un poet scrupulos şi elaborat, cu o caligrafie suavă, înflorită cu subtilităţi care urmăreşte trecerea timpului într-un ritm propriu, din exil, încercând, pe de altă parte, să rămână pe coordonatele liricii româneşti. Traducător atent din lirica germană (Rilke, Georg Scherg, Wolf von Aichelburg) şi franceză (Francois Villon) el se află la al şaselea volum personal. Calendarul poetic dă expresie unei mitologii personale extrasă din experienţa unui călător prin timp şi anotimpuri, a unui rătăcitor melancolic prin alte spaţii culturale cu care ne face cunoştinţă:(....)"
(Calendar poetic, Editura BrumaR
2006)
Gheorghe MOCUŢA,
ARCA nr. 4,5,6 / 2008
"...Recentul volum, limitat la 50 de poeme (Ed. Timpul), atestă preferinţa lui pentru forma îngrijită, în care nu aduce noutăţi faţă de ceea ce ştiam. El se mişcă lejer în cerinţele unui tipar clasic, de o anume migală formală, de un anume meşteşugărism care poate constrânge. Dar nu la el, decît că rima fiindu-i adesea inspirată de cuvântul relaţionat, obligându-l la noi stăpâniri lexicale, altfel ignorate..."
(50 de Poeme, Editura Timpul, Iaşi 2009)
Titu POPESCU, Jurnalul literar Nr. 1-6 / 2010
“Pe Dan Dănilă nu prea îl prinde gravitatea şi totuşi o practică. El dă impresia unei pudori care-l opreşte să facă tumbe cînd îi vine să le facă. Uneori se apucă să scrie cu rimă şi ritm, deşi este evident că ele îl constrîng să îşi prefacă adevărata natură. Nu că n-ar şti să le utilizeze, în general Dan Dănilă este un poet tehnic, bine şcolit, capabil să adopte orice variantă de discurs. Capabil de poezie densă, deşi fără mare anvergură, autorul celor 50 de poeme, relativ scurte toate, mai trînteşte uneori cîte-o dulcegărie, cînd îşi aduce aminte de lirism, însă în general controlează bine textul şi, cînd uită că vrea să emoţioneze, chiar emoţionează…”
(50 de Poeme, Editura Timpul, Iaşi 2009)
Horia GÂRBEA, Luceafărul Nr. 25-26 / 2010