home                                             Articol Alexandru Lungu                                                                                     

 "Dan Dănilă îşi converteşte ineditul viziunilor, trăirilor şi rememorărilor în eufonii verbale de o cristalină transparenţă. Pregnanţa imageriei în registrul ei cromatic şi plastic vădeşte şi ea o capacitate nebănuită de înmlădiere a limbii române. Ironia sau umorul, melancolia sau uimirea caligrafiază o rostire delicată, subtilă sau nostalgic-resemnată."

Ştefan STOENESCU, Fals tratat despre seară, coperta IV, 1998

 

 "Dan Dănilă este – prin spirit şi rigoare – cel mai stancian bard al seducţiilor cibiniene.  Sunt sigur că şi îndepărtarea lui în zările exilului i-a acutizat simţirea dureroasă a oraşului pierdut (...) De aceea, reperele topografice rememorate i se arată ca melodice efigii: o stradă (...), parcul (...), tramvaiul (...), zidurile marcate de vreme (...), miraculoasa metereză (...), reconfortarea întregului într-o macheta vetustă (...). Pe reliefurile caselor mineralizate, sub ochii înalţi deschişi ai acoperişurilor, pe curburile de ceaţă ale podurilor, în timpi aburiţi ca dimineţi cu pâine, oraşul gâlgâie neistovit tropote aeriene de baladă. (...). Un summum liric al toposului sibian, definitivat ca o inscripţie, este poemul Cibinium, prin care – ne place să credem – Dan  Dănilă a dobândit cetăţenia de onoare în areopagul prezidat în eternitate de cel ce fusese cel mai frumos din oraşul acela – Radu Stanca.

Titu POPESCU, Sibiu, album sentimental, Ed. Casa şi Triton, 1998

 

"Prin a treia sa culegere de versuri, Fals tratat despre seară (Ed. Hermann, Sibiu 1980, 80 pp.) – Dan Dănilă, asemenea unui călător negrăbit şi contemplativ, îşi urmează drumul deschis de el însuşi prin şi printre cuvinte. Lipsită de mimetisme şi accente zgomotoase, poezia sa transcrie vibraţiile iscusit orchestrate ale unui melos lăuntric. Tonuri elegiace, presărări ironice, modulări meditative, sunete ale unui timp vetust, acorduri exclamative – devin, în lumina blândă a acestui melos, un concert transparent şi unitar."

Alexandu LUNGU, Argo nr.17, Bonn 1998

 

 

"În vacarmul unor aşa zise creaţii postmoderne, care troznesc de liminouri şi libidouri, poezia lui Dan Dănilă (Germania) din volumul Fals tratat despre seară răsare ca o floare de lotus, depărtându-se şi înnobilându-se prin ea însăşi. (...) Întreg eşafodajul liric ascunde nu numai o stare de spirit luată ca entitate, ci nevoia ardentă de înfăţişare poliedrală. Există o răsucire ideatică, uneori stilistică a poeziei lumii care vine din epoca lui Lucreţiu (o poezie a lucrurilor), a oripilării mediului, în special citadin (ca la Fr. Villon), a incantaţiei de tip baladesc (ca la sibienii Cercului literar), a ornamentării expresioniste (de la Rilke la Blaga), ca şi o definire de Ars poetica."

Marian BARBU, Trăind printre cărţi, Ed. Fundaţiei culturale Ion D. Sîrbu – Petroşani, 2001

 

 

"O carte de înaltă excepţie, rod al unei munci pluridimensionale (poetice, lingvistice, spirituale şi istorice) : François Villon, Balade, ediţie bilingvă, în româneşte de Dan Dănilă – a apărut în vara aceasta la Sibiu, sub egida editurii Hermann, dar în regia autorului şi într-un tiraj de 200 exemplare. (...) Dan Dănilă are un simţ ascuţit pentru a auzi şi capta sunetele înflorite ale cuvintelor, dar şi putinţa de a dezghioca verbul şi a face văzuţi sâmburii săi uneori oculţi sau subtextuali. Tălmăcirea din Villon arată aplicarea acestor însuşiri şi la franceza veche. Se ajunge astfel nu la o simplă "traducere" a versurilor, ci la transpunerea fără cusur a unei "lumi" poetice."

Alexandru LUNGU, Argo nr. 16, Bonn 1997

 

 

 "Transpunerea în româneşte a lui Dan Dănilă, pe care o aveţi în faţă, făcând uz într-o măsură foarte redusă de libertăţile legitime al traducătorului, reuneşte un grad înalt de apropiere – în totalitatea ei fiind o realizare de valoare egală, pe care Aichelburg deja o aprobase. Un cunoscător al operei şi un bilingv va şti să aprecieze şi să-i multumească traducătorului."

Georg SCHERG, prefaţă la Wolf von Aichelburg, Gedichte/Poezii, Ed. Hermann, Sibiu 1996

 

 

 „Ritmul perfect şi timbrul fără asperităţi tonale fac dovada unei ştiinţe a versului – veche, ce-i drept, ca şi incantaţiile arhaice – ce îi caracterizează deopotrivă şi versurile libere, albe, moderne, în care sunt prezente rima interioară, aliteraţia, calamburul, prin care armoniile discursului liric dobândesc o savoare aparte. (...) Atmosfera generală pe care o degajă pseudotratatul vesperal al lui Dan Dănilă este a delicatei adieri a amintirii, prin aburul fânului  întors încet de coarnele melcilor. Opera lui este contemporană maeştrilor iubiţi, cu alte cuvinte, tradiţiei eterne a Poeziei. (...) Deprins cu lucrul trainic, meticulos şi răbduriu, la şevalet şi miniatura pictată după vechile tratate renascentiste, Dan Dănilă ştie ca "peisajul este un colţ de natură văzut printr-un temperament". (...) în fapt, avem de a face cu un volum de elegii în care austeritatea, lipsa stridenţelor "promoţionale" pro domo şi a funambulărilor lingvistice la modă atestă înclinaţii mai puţin publicitare şi mai mult mărturisitoare, facând nota curajului virilităţii poetice.”

(Fals tratat despre seară, Sibiu 1998) 

Mihai POSADA, Poesis nr. 11-12, Satu Mare, 1998 

 

 

 “Dan Dănilă are toate şansele de a deveni un maestru romantic al zilelor noastre. Poezia lui aspiră la o tăietură impecabilă ce evidenţiază formal stringenţa exprimării. Totul i se potriveşte de minune într-un tipar ritualizat de talentul lui dincolo de îndoială. El concepe versul ca alteritate purificată a sufletului, şi-atunci îl investeşte cu valoare valutară – o emblemă şi un simbol de schimb. Lucrat cu o migală ce lasă ineditul să surprindă şi să uimească, acest vers devine eşantion de poeticitate, cu un desfrîu disciplinat de sonuri, culori şi mirosuri tari, ameţitoare. Poezia lui devine un recital de virtuozităti formale.”

Titu POPESCU, Jurnalul Literar nr. 1-2, Bucureşti 1998

 

 

 "(...) Dan Dănilă – să remarcăm de pe acum – a tradus bine, adică cu tact şi simţ totodată pentru fidelitatea textuală şi atmosfera spirituală a poeziilor. Aceasta se poate ilustra din prima strofă a uneia dintre cele mai cunoscute poezii ale lui Aichelburg : Cuvintele. Melodia limbii, fidelitatea textuală, precizia enunţului, nu lasă nimic de dorit. (...) Aceasta este o transpunere impecabilă, care apreciază just originalul, din orice punct de vedere şi nu forţează deloc limba traducerii."

(Wolf von Aichelburg, Gedichte/Poezii, Ed. Hermann, Sibiu 1996)

Hans BERGEL, Suedostdeutsche Vierteljahresblaetter nr. 2/1996, Muenchen

 

 

 (...) „ voi reafirma cele sugerate în mai multe rânduri deja: volumul de traduceri din Villon datorat lui Dan Dănilă constituie o reuşită incontestabilă, mult meritoasă, a cărei continuare (promisă de traducător), la acelaşi nivel, o asteptăm cu legitimă nerăbdare.“

(Fraois Villon, Balade, Sibiu 1997)

Tudor IONESCU, Steaua nr. 9-10, Cluj 1997

 

 

  "(...) Dan Dănilă – poet remarcabil şi cunoscator adânc al celor două limbi – franceza şi româna, a realizat o viziune globală a textului, prin prisma unităţii stilistice, ca şi o acurateţe a transpunerii în foarte multe cazuri în limba vorbită. Vivacitatea acesteia din textul lui François Villon este dată nu numai de mediile obscure, periferice pe care le-a traversat poetul, ci de adecvarea limbajelor acestora la ideile înalt artistice. (...) Actul traducerii lui Dan Dănilă nu este unul de translaţie – nici ideatică, nici lingvistică, ci unul de interpretare etajată a subtilitaţilor conţinute de enunţuri. (...) ţin să-i avertizez pe cititorii acestei traduceri de Dan Dănilă că au un text epurat de scame lingvistice, purtător de mesaje multiple, comunicarea având, dincolo de fireasca informaţie, note incitante de receptare – la nivelul discursului direct, cât mai cu seamă potenţele discursului de escortă." 

(Fraois Villon, Balade, Sibiu 1997)

Marian BARBU, Trăind printre cărţi, Ed. Fundaţiei Culturale "Ion D. Sîrbu-Petroşani, 2001

 

 

 "Este vorba de o traducere liberă în echivalările ei metaforice, dar păstrând structura formală a originalului – de ritm, rimă şi alcătuire strofică. Înăuntrul acestui tipar, Dan Dănilă transpune o strofă şi nu neapărat versuri, fiindcă întregul îi serveste mai bine repoetizarii lui Villon în limba româna, îi redă mai conturat patosul jovialitaţii lui reflexive şi al melancoliei lui bravate. Înăuntrul tiparului strofic respectat, după cum arătam – Dan Dănilă urmăreşte scurgerea semantică a originalului în fluenţe ale limbii române, dar nu pierde din vedere inversări tipic villoneşti, şi nici exclamatiile caracteristice semiologiei medievale. Muzicalitatea acestei poezii trubadureşti este atent transplantată în noua cheie lingvistică şi nu putem decât sa-i admiram ingeniozitatea cu care a făcut-o. De aceea, versiunea de acum are un aer de independenţă poetică, dar fără ca prin aceasta sa trădeze originalul, pare de sine stătătoare deşi ne recheamă mereu în memorie ecourile inconfundabile ale lui François menestrelul. Bravada lui Villon o regăsim mai atenuată, filtrată prin sufletul melancolic-tandru al traducătorului. Au fost eliminate unele forme mai zgronţuroase, ţinând de datarea medievala a originalului, lustruite acum în formulări curgătoare impecabile, lucrate cu migală de givaergiu."

(Fraois Villon, Balade, Sibiu 1997)

Titu POPESCU, Jurnalul Literar, nr. 35-42, Bucureşti, 1997

 

 

 "Dan Dănilă îsi continuă, cu o pasiune rar întâlnită, truda de transpunere în română a unor poeţi de limbă franceză şi germană. El nu este un traducător ocazional, ci un tălmăcitor daruit cu o iscusinţă deosebită. Tălmacirile sale oglindesc o înţelegere profundă a textelor pe care le prelucrează şi le re-crează în lumina unei iubiri admirative a universului fiecărui poet tradus, dar niciodată trădat. După exceptionalul Villon şi volumul de versuri al lui Wolf von Aichelburg, Dan Dănilă ne dăruie acum o bogată culegere, bine aleasă şi armonic alcătuită, din Rilke. Lucrare ce arata un simţ subtil şi frumos cumpănit al ambelor limbi şi măiestria tălmacitorului în a găsi modalităţi surprinzătoare de ascultare şi redare a tonalităţilor poeziei lui Rilke."

Alexandru LUNGU, Argo nr. 19, Bonn 1999

 

 

"Dan Dănilă este un generator de viziuni în spaţii restrânse, esenţializate. Aceasta atrage lectorul în co-fraternitate imaginativă, obligat fiind de scurtime să participe cu propriul său aport sugestiv şi complinitor. Viziunile sale concentrate lasă liber jocul sugestivităţii adăugate. Însuşirea concentrării este esenţialmente lirică şi presupune un cititor avizat. O astfel de poezie nu se termină în tiparul ei prozodic, ea stăruie în vibraţii, în prelungiri."
Titu POPESCU, Curierul Românesc, oct. 2000

 

 

“Stabilit de ceva timp în Germania poetul şi pictorul (sau cum doriţi: pictorul şi poetul) Dan Dănilă, originar din Sibiu (România) şi-a lansat ultima carte de poezii pe Internet. În acest scop Domnia Sa şi-a invitat cititorii la eveniment, fireşte, prin e-mail. Gestul pare donquijotesc dar nu este. Dimpotrivă. Este un gest temerar şi pionieresc. Cu o superbă copertă desenată de el însuşi, cu desene deasemeni originale, ilustrând cele cincizeci şi trei de poezii din noua sa carte: “Fals tratat despre seară” Dan Dănilă se recomandă un artist complex şi un poet oarecum paradoxal. Poezia sa nu se revendică din moda zilei, mai precis din poieticele optzeciste, nouăzeciste, milenariste, sau cu alte cuvinte din prea mult controversatul postmodernism al generaţiei sale; opera lui este contemporană maeştrilor iubiţi, cu alte cuvinte tradiţiei Poeziei, cum pertinent remarcă unul din criticii săi, Mihai Posada, după ce observă că «atmosfera generală pe care o degajă pseudo tratatul vesperal al lui Dan Dănilă este a delicatei adieri a amintirii, prin aburul fânului întors de coarnele melcilor... » Neîndoielnic, pictorul va fi ştiind că « peisajul este un colţ de natură văzut printr-un temperament », dar poetul Dan Dănilă este şi nu este ceea ce am putea numi un peisagist / respectiv un pastelist. « uitând chipul visat, fara sa vreau, / am desenat acelasi copac cu ochi verticali  de menestrel ascuns în coaja lăutei, / cu grijă să aşez undeva aproape / de umbra cea mai adânca, / lumina cea mai curată, cum ni se povestea... » Ut pictura poesis... dar ochii de menestrel, verticali, din coaja lăutei, adaugă la acestea şi dimensiunea muzicii... În afara acestor desene în alb-negru văzute pe sticlă, foarte moderne, nu avem încă nici o ştiinţă despre tablourile pictorului Dan Dănilă; ciudat ar fi totuşi că plastica poetului se absoarbe unei reverii melodice dintr-un plan secund, iar transparenţa dominatoare a discursului (“nevoia ardentă deînfăţişare poliedrală”/ Marian Barbu) vine de departe “nefiind vetustă pentru că este arhaică”: din Lauda lucrurilor a lui Lucreţiu, trecând prin Fr. Villon cu “oripilarea mediului citadin” şi adusă mai aproape de noi pâna la Rilke şi Blaga (acelaşi Marian Barbu). A-i stabili totuşi zei tutelari unici unui poet clar exprimat şi aproape definitiv (încă de pe acum) precum Dan Dănilă ar fi greu şi destul de riscant. Căci nu fadoarea în sine, ale acestor invocaţii pseudo vesperale către destin, face interesul lor, cât pronunţia clară pe fondul melodic al unei inimi ardente, palpitând la toate şoaptele, indicibile, ale universului, într-o rumoare abia percepută. „Zu Abend mein Herz“ spune undeva Georg Trakl, un alt poet ce ar putea fi bănuit a fi desprins din panoplia lecturilor de dimineaţă ale lui Dan Dănilă. Naşterea poeziei nefiind neapărat (şi cum se mai crede încă) un chip al serii... “Întâi am bătut ţintele negre cu inima grea / căci gustul lor ruginiu era al eşecului; sprijinit în rama de lemn de molid / trăgeam cu cleştele pânza aspră de in, / dar mai fină decât orice cămaţă de rege cruciat îngenunchiat în zori...”(...) “şi încă era dimineaţă”. Tonul este al înserării de dimineaţă dacă ne este permis, al preştiinţei deci. Iar din toţi “maeştrii iubiţi...ai tradiţiei Poeziei” cel mai precis şi cu iubire exprimat, în dorul poeziei de acasă, este emblematicul baladist (şi cerchist sibian) Radu Stanca, “Menestrel: lui Radu Stanca” fiind, în opinia noastră, una din cele mai frumoase poezii ale volumului “Fals tratat despre seară” a cărui unitate stilistica e în afara oricărei discuţii. “El vine din ţara în care poezia e iubită, / se plimbă în trăsuri de lac, salută blând / poporul ce aclamă, iar din când în când, / împrăştie stihuri în limba sanscrită // sau coptă, etruscă, avară, tamită  / carelă, suaheli, bengali ori hitită, / latină, pehlevi, urartu, umilă - / se cântă, se spun, se şoptesc, se recită // cuvintele lui sunt ca aurul vechi, / sau muzica veche cu sunet duios, / se poarta la glezne, la gât şi urechi - / din burgul acesta e cel mai frumos // şi totuşi el ştie de-o seară de vineri, / o umbră plutind, de preziceri urâte: / la negre răspântii l-or prinde cei tineri / şi îl vor ucide cu pietre şi bâte.”

Ion  MURGEANU, 2003

 

 

"Poeme ale reţinerii delicate, în care hiatul spunerii invită la colaborare sufletul, îl implică pe cititorul avizat a relua de cealaltă parte firul de rezonanţă al poemelor, incitat de estomparea voită a spunerii, aflată însă dincolo de o pură abilitate a sugerării. Gratuitatea mesajului e doar aparentă, ea mascând o sensibilitate crepusculară, marcată de burgul medieval al copilăriei, ce transpare mereu în actul rostirii poematice, inculcat în aluzii fisurate aidoma celor de pe vechile ziduri. Dincolo de insinuările acestea ale memoriei afective, se răsfrâng umbrele eticului, nelipsite, reverberând în fiecare din poemele cărţii, deşi modul lor de reflectare îşi menţine atributele individualului."

(Neliniştea din cuvinte, Editura Galateea, Königsbrunn 2004)

 Andrei ZANCA, Galateea Nr. 5 / 2004

 

 

... "Dan Dănilă este un bun mînuitor al versului clasic, al spectacolului liric (fiecare poem este un mic spectacol), al gîndurilor frumoase doldora din poemele sale. O anume lehamite a neantului care ne bate la uşă îi acutizează existenţa. Neliniştea din cuvinte este de fapt un mod de a trăi fiecare clipă, chiar de a o savura, la maximum. Dan Dănilă stie să vadă cu claritate cum „oglinda lacului se umple de lumină”. Autorul este bîntuit de o tristeţe optimistă, cum se poate vedea şi din poemul de încheiere a acestei cărţi: „Mă voi retrage în insula tăcerii / cît de curînd, fără prea mult bagaj, / nu am să iau iubită şi nici paj / ori lucruri scumpe, amăgeli vedenii // iar biblioteca am lăsat-o în gaj / cînd mă-ncolţiră rudele averii – / o să-mi adun bocceaua de curaj / şi voi porni cînd înflori-vor merii…” (***, p. 58).
O poezie curată, limpede, cum îi stă bine unui poet, scrie în această carte Dan Dănilă."

(Neliniştea din cuvinte, Editura Galateea, Königsbrunn 2004)
Emilian MARCU, Convorbiri Literare, septembrie 2006

 

 

„Nu ştiu ce ai da ca să îţi recapeţi / vechea credinţă – la loteriile vieţii / naivi acei ce doar speranţe câştigă”, scrie Dan Dănilă în primul poem al recentului său volum, Calendar poetic, apărut în toamna lui 2006, la Editura timişoreană BrumaR. Editorul Robert Şerban a dat celor 68 de pagini cuprinzând 56 de texte, o excelentă prezentare grafică, la care ilustraţia pentru copertă, aparţinând şi ea autorului, aduce un plus de gust artistic.
„Preferi răspunsului întrebarea / la care doar inima îndrăzneşte / într-o fabuloasă insomnie […] / preferi răspunsului întrebarea / iar absintului privighetoarea”
Percepţia limitelor cărnii şi sângelui, ca o adiere de teamă adumbrind conştiinţa, frisonează adânc luciditatea poetică trează analizându-şi devenirea, transfigurarea, mântuirea prin cuvânt, regăsirea în patria literei: „în trup alungat dintr-o celulă / în alta, ignoram ieşirea – / doar carne, doar întrebare / alergând spre ispitele zilelor…”, sau: „precum cărţile noi – coperţi uşoare / te cuprind între răsărit şi amurg, / îţi măsoară împrejurul carnal / răsfoindu-ţi toate obsesiile / şi te răstignesc printre piscuri / de cuvinte”, sau: „dacă ai auzi deodată atomii, / cum toarce materia în sânge, / viaţa ta, un fruct prea înalt // ar curge râuri prin cărţile iubite”, sau: „eu am văzut templul din carne ivit / precum viaţa care ţâşneşte din stâncă / cu nădejdea mai subţire ca firul de aţă / lângă apa iordanului când m-am oprit”.
Aflat încă aproape de cumpăna apelor vieţii, uşor trecut de 50 de ani – dedicaţia tipărită pe volum: pentru Stela este a unui proaspăt bunic pentru nepoata sa dintâi – poetul Dan Dănilă, membru al Uniunii Scriitorilor din România, ne dăruieşte prin Calendar poetic cea mai bună carte a sa de versuri de până acum. Anamnezele poetice ale volumului sunt consistent înstărite cu substanţă lirică. Discursul poetic, al vastităţii amintirii calme, are liniştea înţeleaptă a echilibrului regăsit. Speranţă, iubire, credinţă neabătută în cuvânt, topesc tristeţea şi suferinţa în arome adânci, de vinuri vechi, putere liniştită: „fabrica de martiri intră în schimbul trei - / mă duc să dorm pe atolul pustiu / cu plaje fosforescente din solzi de peşte, / mă duc să înot printre delfinii / albaştri, nemeritaţii noştri prieteni…”, sau: „eu îi trimit file aproape albe, desene în creion (pixul curge) / şi pentru că nu-mi place politica / uneori câte un poem scurt, ca o implozie…”.
O temă insolită pentru un poet tratează Dan Dănilă, traducerea de texte, din preocupările literare ale autorului acestor versuri care a transpus în româneşte câteva volume din Villon, Rilke, Georg Scherg, Wolf von Aichelburg: „să explici gustul curmalelor / unor mâncători de cireşe / sau nevăzătorilor, simfonia / unui tablou de el greco”.
Sperând că poetul mă va ierta pentru amestecarea certărilor de mai sus în textul despre cartea sa, cum şi noi iertăm greşiţilor noştri dar nu-i lăsăm să uite cu totul, dăm glas textului unei scrisori deschise pe care Dan Dănilă o adresează tuturor: „Patrie care mi-ai ajuns la os, / nu vrei să mai încapi într-un cuvânt, în tine timpul moare cu folos / când viaţa e sorbită de pământ // un loc comun de plaiuri şi noroi / ce îndulceşti blestemele cu graiul, / o vale cum nu-i alta mai de soi / căci peste tine se-nfiripă raiul // tu nu răspunzi la întrebări, le pui / cu fiecare doină fără nume, / iar muntele pe care astăzi sui / e fundul mării înecat de spume // în fluiere de os când jubilezi, / morţii zâmbesc sub holdele de maci; / mă jur pe cerul tău dar nu mă crezi, / de dor eu strig şi tu departe taci…”.

(Calendar poetic, Editura BrumaR 2006)
Mihai POSADA, România liberă, nov. 2006

 

 

"Dan Dănilă e un poet scrupulos şi elaborat, cu o caligrafie suavă, înflorită cu subtilităţi care urmăreşte trecerea timpului într-un ritm propriu, din exil, încercând, pe de altă parte, să rămână pe coordonatele liricii româneşti. Traducător atent din lirica germană (Rilke, Georg Scherg, Wolf von Aichelburg) şi franceză (Francois Villon) el se află la al şaselea volum personal. Calendarul poetic dă expresie unei mitologii personale extrasă din experienţa unui călător prin timp şi anotimpuri, a unui rătăcitor melancolic prin alte spaţii culturale cu care ne face cunoştinţă:(....)"

(Calendar poetic, Editura BrumaR 2006)
Gheorghe MOCUŢA, ARCA nr. 4,5,6 / 2008

 

 

"...Recentul volum, limitat la 50 de poeme (Ed. Timpul), atestă preferinţa lui pentru forma îngrijită, în care nu aduce noutăţi faţă de ceea ce ştiam. El se mişcă lejer în cerinţele unui tipar clasic, de o anume migală formală, de un anume meşteşugărism care poate constrânge. Dar nu la el, decît că rima fiindu-i adesea inspirată de cuvântul relaţionat, obligându-l la noi stăpâniri lexicale, altfel ignorate..."

(50 de Poeme, Editura Timpul, Iaşi 2009)

Titu POPESCU, Jurnalul literar Nr. 1-6 / 2010

 

 

“Pe Dan Dănilă nu prea îl prinde gravitatea şi totuşi o practică. El dă impresia unei pudori care-l opreşte să facă tumbe cînd îi vine să le facă. Uneori se apucă să scrie cu rimă şi ritm, deşi este evident că ele îl constrîng să îşi prefacă adevărata natură. Nu că n-ar şti să le utilizeze, în general Dan Dănilă este un poet tehnic, bine şcolit, capabil să adopte orice variantă de discurs. Capabil de poezie densă, deşi fără mare anvergură, autorul celor 50 de poeme, relativ scurte toate, mai trînteşte uneori cîte-o dulcegărie, cînd îşi aduce aminte de lirism, însă în general controlează bine textul şi, cînd uită că vrea să emoţioneze, chiar emoţionează…”

(50 de Poeme, Editura Timpul, Iaşi 2009)

Horia GÂRBEA, Luceafărul Nr. 25-26 / 2010


 

home