Robert MUSIL
traduceri de Dan Dănilă ©
ISIS ŞI OSIRIS
Pe-a stelelor frunze băiatul zăcea,
Lună-n tăceri argintată,
Iar osia soarelui se învârtea
Ca să-l privească deodată.
Dinspre deşert vântul roşu bătea,
Pe ţărm nici o velă nu se vedea.
Iar sora-i mănâncă celui dormind
Sexul, ce lent i-l desprinde.
În schimb, inima ei tresărind,
Cea roşie, blândă i-o prinde.
În vis rana i se vindecase,
Ea sexul cel dulce-i mâncase.
Şi soarele, iată cum tună
Când sare din somn adormitul,
Iar stele se zbat ca o flotă
Ce prinsă în lanţuri tresare
Când începe furtuna cea mare.
Arunci fraţii lui se avântă
După mândra hoaţă fără frică,
El arcul sus aruncat îl împlântă
Şi spaţiul de-azur îl despică.
Paşii lor pădurile retează,
Stele fricoase îl urmează.
Dar gingaşa cu umeri de zburătoare,
N-o prinde niciunul, până în zare.
Doar băiatul pe care-n nopţi l-ademeneşte
Când luna trece-n locul soarelui,
El dintre o sută de fraţi o găseşte,
El inima-i mănâncă, iar ea pe a lui.
DANS IN AER LIBER
Ca dintr-un scrin crăpat, din seară
Plutesc în noapte, lucru după lucru afară,
Iubito, lumea asta e a ta şi-a mea!
Un dans pe o câmpie fragedă părea
Verdele-i lent rotit ce ne-nconjoară...
Pe când ne poartă pasul ca vrăjit
Simţi, tu şi eu, mersul nemărginit
Iar spaţiu-n jur, o velă avântată.
Acum ne desfăşoară dansul deodată –
O mreajă a beţiei în mii de locuri pare,
Şi în rotiri, călcând ce-i spirit şi ce-i
mare, –
Simţi, tu şi eu, până-n adânc cu-n tremurat,
Că ne înalţă-alături pământul scufundat.
UNEI CAMERE
Ca rochia verişoarei bunicului, moartă,
Odaie liniştită, în taină îndepărtată,
În scrinul aromat al lumii atârnată.
Copilăreşti ardori, de bezne despicate!
O, singurătate,
Sub rochii de mătase foşnitoare drapată,
De-al curmalei trup auriu îndrăgit
Eşti luminată!
